Vacanţele în Grecia din vara pandemiei

Briza adie calm trimisă la mal de valurile domoale ale mării. Ţinuturile albastre ale Zeului Poseidon foşnesc limpezi către nisipurile calde ale Greciei.

Întinderea aceasta, unde Pământul se îmbrăţişează cu Marea, unde culori aurii se pierd în fâşiile umede de albastru, este popasul ideal pentru suflet care respiră cu poftă parfumul libertăţii. Poate fi vara lui 2020 sau vara unui început de lume. Sunt momente în care pare că nimic nu s-a schimbat de mii de ani, deşi totul se schimbă cu fiecare val.

O vacanţă în Grecia anului 2020 e o poveste care trebuie spusă. E despre o lume împinsă spre schimbare, despre teamă şi griji care se astâmpără cu fiecare val răcoros care îţi înfioară fiinţa. E bucuria de a regăsi locuri iubite mai senine şi liniştite. Mai puţini oameni, mai aşezat, mai aproape de inima lumii. Valurile bat tic-tac-ul ancestral, nisipurile îţi cuprind paşii, soarele răsfaţă şi muntele din preajma mării te învaţă să urci privirea şi îţi îndeamnă inima să îşi dorească mai mult. Totul e aici o zvâcnire a cerului. Credinţă şi magie, realitate şi basm, împreună îţi deschid drumul către trăiri curate şi fabuloase. Ţărmul acesta are ceva vrăjit pentru că întotdeauna te aduce mai aproape de tine.

3 iulie 2020. Ne apropiem cu inima strânsă de punctul de frontieră Kulata – Promachonas, singurul rămas deschis între Bulgaria şi Grecia. Ştirile din prima zi a lunii vorbeau despre cozi pe kilometri în şir, şase ore de aşteptare, test pentru depistare Covid 19. Cu câţiva kilometri înainte de graniţă, poliţia de frontieră face ordine.

Se aşteaptă cuminte, fără “bizoni”, care să taie şirul. Sunt puţine maşini: câteva cu număr de România, mai mulţi bulgari, ceva nemţi. Pe mulţi, pandemia şi restricţiile de călătorie i-au speriat şi i-au făcut să-şi anuleze rezervările. Autoturismele, autocarele şi autotrenurile trec pe sub duşurile de dezinfecţie. La câteva zeci de metri în faţă, în vamă, se văd echipele medicale în combinezoane şi câţiva turişti sunt aleşi să fie testaţi. Un poliţist întoarce de la rând un şofer neamţ care nu are completat formularul de localizare a pasagerilor (Passenger Locator Form). Ajungem. Un vameş verifică scurt actele şi face semn că suntem liberi. De-abia acum începe vacanţa.

În drum spre Thassos, oprim pentru o zi în satul Lithotopos, pe malul Lacul Kerkini, într-o zonă care arată ca un mare bazin înconjurat de munţi înalţi. Este considerată una dintre cele mai umede zone din Grecia, un habitat excelent pentru păsările de apă. La doar 40 de km de oraşul Serres, stoluri pe pelicani şi sute de berze îşi au adăpostul. Recunoşti cormorani, lişiţe, raţe şi flamingo! Ghidurile de turism vorbesc despre circa 300 de specii rare care pot fi studiate aici.

Suntem primii turişti din acest an care ajung la Pensiunea Fragma şi asta spune multe despre felul în care pandemia a adus probleme mari pentru greci. Sunt la fel de ospitalieri, camerele sunt curate, dar miroase a dezinfectant. Gazda zâmbeşte, dar păstrează distanţa şi arată cu mâna către taverna familiei, care oferă o privelişte largă către lac. Curtea îngrijită şi zidită cu piatră este plină de flori. Dincolo de gard, se întind livezi de măslini şi rodii.

O vijelie puternică de vară împrospătează aerul şi udă leoarcă berzele cuibărite pe mai fiecare stâlp de curent din sat. Dimineaţa, un sunet ciudat îţi atrage atenţia: berzele dau trezirea sătucului printr-un clămpănit zgomotos din cioc şi un balet ciudat, dar graţios. Sute de păsări trec în zbor deasupra apei lacului. Înainte de plecare, micul dejun este copios şi tradiţional: iaurt grecesc cu miere, plăcinte de casă cu brânză sărată, sucuri naturale.

Pe drumul către Thassos, lanuri întregi de floarea soarelui dau culoare locurilor. Privim din goana maşinii o tabără de imigranţi, cu case mici şi panouri solare. Culturi de tot soiul rodesc sub soarele puternic şi ne miră din nou sistemul grecesc de irigaţii. Ai împresia că în unele locuri scot apa din piatra seacă. Drumuri bune, autostrăzi perfecte, cariere de piatră, sate cochete, oraşe înghesuite şi, peste tot, steagul alb-albastru al grecilor.

În Keramoti, localitatea de unde pleacă feribotul către “insula preferată a românilor”, lipseşte agitaţia de anii trecuţi. Îţi lipsesc parcă strigătele şi ordinele grecilor care făceau ordine în furnicarul de vizitatori. Pe ţărm, terasele sunt goale. Odată urcaţi pe feribot către oraşul Limenas din Thassos, e vremea ca pescăruşii şi rândunelele de mare să îşi înceapă spectacolul.

Zeci de înaripate dau ocol strâns şi ţipă tare. Cer mâncare. Oamenii le aruncă sau le întind pâine, pufuleţi şi biscuiţi. Cu mişcări precise şi îndelung exersate, mulţi pescăruşi iau aperitivele direct dintre degetele curajoşilor. Adulţii se bucură în rând cu copiii şi toată lumea face zeci de fotografii. Thassos este cea mai apropiată insulă de Grecia continentală, la doar opt kilometri de ţărmul continentului.

Legănat de Egee, purtat de feribot, încântat de pescăruşi şi atmosfera caldă de pe vas, ajungi pe “insula de smarald”. Thassos îşi merită numele cu prisosinţă. Clădită din cea mai albă marmură a lumii, insula îşi coboară pădurile de pin până în apa Egeei, făurită din nemărginite fâşii în toate nuanţele de verde şi albastru care se pierd în zare.

Deasupra, bolta e de un senin artistic. “Pe Dumnezeul meu, da, îmi place! Nu mai văzusem niciodată un asemenea cer. Era magnific. M-am simțit complet desprins de Europa. Doamne, cât eram de fericit!”, exclamă scriitorul Henry Miller, în volumul “Colosul din Maroussi”, cartea scrisă după o călătorie în Grecia, care i-a schimbat viaţa: “În Grecia, simţi dorinţa să te scalzi în cer. Vrei să-ţi dai jos hainele, să alergi şi să faci o săritură direct în cer. Vrei să pluteşti în aer ca un înger şi să te întinzi în iarbă şi să te bucuri de transa cataleptică. Piatră şi cer se unesc aici. Sunt zorii nesfârşiţi ai trezirii omului”.

Privită de mulţi ca leagăn al civilizaţiei europene, ţara de pe malul Egeei nu are ca recomandare doar istoria, legendele şi miturile. Credinţa ortodoxă a ridicat aici mănăstiri celebre, dar şi bisericuţe de-o şchioapă văzute mai la fiecare casă, prin sate sau în locuri pustii, de-a lungul drumurilor.

Grecii au pentru ce mulţumi Creatorului: minunăţiile locurilor sar peste orice fel de statistică turistică: munţi zvelţi, care îşi coboară stâncile în apa limpede a mării, păduri de pin şi livezi argintii de măslini, câmpuri harnice, dealuri roditoare şi drumuri mărginite de şiruri înflorite de leandri.

Casele zugrăvite în cele mai potrivite nuanţe sunt împodobite îngrijit cu flori care îşi împrăştie curcubeele de pe zidurile de piatră sau izbucnesc din vase mari de lut. Tavernele răsună de bucuria întâlnirii şi răspândesc aromele îmbietoare ale mâncărurilor tradiţionale. Şi, peste toate, lumina.

Fotografii iubesc lumina albă a Greciei. Apusul e tumultos şi e sărbătorit intens de oamenii ieşiţi să se potolească după o zi dogoritoare, dar răsăritul e tăcut şi spectaculos. Când soarele se decide să desprindă noaptea de zi, culori aprinse scaldă cerul şi zeci de nuanţe sunt aduse de valuri către mal.

În staţiunea Skala Potamia din Thassos, discul de foc se înalţă din mare şi pescăruşii dau alarma. Obişnuiţi cu tonalitatea momentului, prea puţini greci îl privesc. Acesta este momentul turiştilor matinali, care cutreieră nisipul udat de ape roşii, trandafirii sau în nuanţe tari de bronz. Răsăritul are cel mai bun aer, tare şi sărat, plus o linişte atât de plăcută, că te întorci îmblânzit către restul de zi.

Un grup de tinere străbate malul către portul din Skala Potamia acolo unde răsăritul se strecoară printre siluetele bărcilor. În apa roşie a începutului de zi, raţele au ieşit la pescuit. Câteva pisici se dezmorţesc şi îşi perie alene blăniţa. Pescarii aşteaptă o zvâcnire a undiţei. Toată suflarea se mişcă domol, în ritmul calm al momentului. “E incredibil răsăritul în Grecia”, murmură una dintre tinere.

Ana-Maria Voican este din Râmnicu Vâlcea şi a decis să nu renunţe la concediul din Grecia: “A fost o vacanţă splendidă! Nu e deloc aglomeraţie, ne-am putut feri şi am păstrat distanţa. Ne-am bucurat de mare şi de soare.

În condiţiile actuale, Thassos a fost locul ideal”. Nepoata ei din Bucureşti o completează: “Este mai bine decât ne aşteptam! Eu m-am speriat destul de tare cu virusul ăsta. Iniţial, le-am spus părinţilor să anulăm şi gata, rămânem acasă. E OK, ne-am distrat. Sunt respectate toate regulile, şezlongurile sunt la distanţă. Pentru mine, un om destul de panicat, Grecia e safe. Vremea a fost frumoasă şi oamenii cum trebuie, ca de obicei în Grecia”, explică Andreea Ciocan.

Orice temeri ai avea, de îndată ce te cazezi şi ajungi pe plajă, grijile dispar. Pe “ţărmul de aur” din Thassos, în Skala Potamia, şezlongurile sunt distanţate aşa că, în unele momente ale zile, nici umbră nu prea ai. Numărul redus de turişti te face câteodată să crezi că eşti stăpânul locului. “Este foarte bine tocmai pentru că sunt foarte puţini turişti. Anul trecut aici era lumea om în om, ca la noi, la Mamaia. Acum sunt şi mai puţine şezlonguri, dar şi oameni mai puţini”, spune deveanca Maria Adam. Ca pentru a-i întări spusele, o pisică tărcată se aşează leneşă la umbra unei umbrele pustii. Asemenea lucru era de neimaginat în anii trecuţi, în plin sezon. Tânărul chelner priveşte către locurile goale şi murmură: “tragedia…”

Bucuria puţinilor turişti care şi-au revendicat marea în vara pandemiei, este necazul grecilor care au afaceri aici. Melina Dramantidou are unul dintre cele mai frumoase şi bine aranjate magazine din staţiune. L-a decorat singură. Pe un perete, vechiul geam din casa bunicii a devenit ramă pentru o dantelărie de mână. Este îngrijorată şi priveşte la magazinul aproape gol: “Vara asta este foarte, foarte diferită. Nu ştiu dacă vom supravieţui, da sau nu… E foarte greu pentru că nu ştim ce se va întâmpla mâine, ce decizii se vor lua şi e greu să lucrezi aşa. O să vedem ce se va întâmpla”, spune femeia cu un surâs trist. Nu se teme de virus, ci de efectele pandemiei asupra vieţii de zi cu zi. Grecia este şi ea afectată de pandemia de coronavirus.

Până să ajungă turiştii aici, locuitorii din Thassos nu au avut nici o persoană infectată cu COVID 19. S-au luat toate măsurile de protecţie posibile – pe ferries, se urcă cu mască, se ia temperatura şi scaunele sunt însemnate pentru a păstra distanţa între călători. Mai mult, pe plaje nu mai sunt lăsaţi artizanii africani care împleteau din fire colorate brăţările „hakuna matata”, nici asiaticii care făceau masaje, dar nici grecii care purtau tăvile pline de plăcinte şi gogoşi gustoase. La terase şi la taverne, personalul poartă măşti şi cei care iau comenzile au viziere.

Cu toate măsurile de protecţie, în ciuda faptului că Grecia raporta în iulie nici două sute de cazuri pe zi, întreg sectorul turistic e vizibil afectat. Proprietarii de afaceri au scăzut preţurile faţă de anii trecuţi chiar şi cu 30 %, în plin sezon, pentru a atrage clienţi.

Calitatea serviciilor s-a păstrat, la fel porţiile savuroase şi generoase pregătite la taverne. Turiştii sunt răsfăţaţi cu meniuri în limba natală, cu apă şi desert din partea casei. La Taverna Korali, unul dintre cele mai bune locuri unde poate poposi un om îndrăgostit de bucatele tradiţionale greceşti, meniul oferă o diversitate de mâncăruri atât de bune încât comanzi mai multe feluri nu de foame, ci doar pentru plăcerea de a simţi gustul preparatelor.

Proprietarul, Sakis Moshidis, îşi face timp pentru fiecare şi supraveghează atent fiecare detaliu. “Aici, în Thassos, majoritatea spaţiilor turistice sunt în aer liber, iar camerele sunt foarte bine curăţate cu apă fierbinte şi dezinfectante. Cei care vin în Thassos, găsesc aceleaşi lucruri frumoase ca anii trecuţi. Suntem foarte atenţi şi încercăm să nu avem probleme aici cu Covid 19. Avem şi puţini turişti, sunt români, bulgari, deloc englezi, foarte puţini germani şi olandezi.” Sakis ştie însă că orice lucru rău are şi partea lui de bine: “De ce e frumos Thassos în această vară? Într-un fel, e ca şi când te-ai întoarce cu ani în urmă când nu erau aşa multi turişti. Apa a devenit şi mai limpede, sunt mai mulţi peşti, este verde peste tot. Asta îmi aminteşte de vremurile din urmă cu 40 de ani.”

În ciuda pandemiei, cine şi-a înfrânt teama şi a ajuns în vara lui 2020 în Thassos nu a regretat deloc. Copiii au avut spaţii de joacă generoase pe malul mării şi în apă, adulţii au avut linişte, iar vremea a fost perfectă – în iulie, apa Egeei avea 26 de grade şi câteva coduri de vreme rea au ridicat valuri îndeajuns de mari încât să cheme toată lumea la joacă.

Până şi copiii sunt fascinaţi de paleta de culori de aici: “Îmi place Grecia pentru că are o mare nehotărâtă. Are toate nuanţele de albastru. Mă joc la mal, înot până departe, mergem cu barca până la plajele din marmură. Apa este caldă indiferent de cum e vremea”, spune Dara Adam. Sora ei, Alesia, la numai trei ani spune cu poftă: “Îmi place marea de îmi vine să o muşc!”

Atuurile sunt multe: plajele cu nisip fin; locurile unde apa scaldă pietricele dalbe de marmură şi priveliştea cu întinderea albastră care urcă spre cer din avântul lui Ipsarion, vârful dominant al insulei ce se înalţă la 1204 metri. Adăugaţi magazinele cu suveniruri, casele din satele de munte, platanii uriaşi şi vechi cu scorburi mari cât un copil sau cele în formă de inimă, plajele amenajate sau sălbatice, atmosfera calmă a zilei când tihna se întinde la soare sau se adăposteşte la umbră, serile cu arome şi acorduri greceşti, răsăritul cu liniştea de început de lume. Peste toate, lumina aceea fantastică de parcă cineva ar împrăştia praf de stele peste pământeni.

„Praful, căldura, simplitatea, firea potolită a oamenilor şi peste tot apa în mici carafe aşezate între cuplurile tăcute şi paşnice, toate mi-au dat sentimentul că era ceva sacru în locul acesta, ceva hrănitor şi consistent“, scrie Henry Miller, care, în Grecia, a auzit: “inima lumii bătând”. Întrebat ce îndrăgeşte mai mult în aceste ţinuturi, scriitorul american răspunde: “Lumina şi sărăcia. (…) Sunt destul de nebun ca să cred că cel mai fericit om este cel care are cele mai puţine trebuinţe. Iar dacă aveţi o lumină ca aici, toată urâţenia se şterge.“

Când pleci, alaiul de pescăruşi din jurul feribotului te face să uiţi pentru câteva momente de lumea pe care o pierzi. În vacanţe, timpul e prietenos. Cu fiecare val tăiat de vas, cu fiecare kilometru gonit către graniţe, locul cu ton civilizat, plin de culoare şi zâmbete, clocotind sub dogoarea soarelui de vară şi răcorit de apele mării devine amintire.

Vorvourou, august 2020. Recunosc că sunt o privilegiată. În timp ce zeci de cunoscuţi şi-au anulat planurile de concediu în străinătate, eu am prins o extraofertă: două vacanţe greceşti în vara pandemiei. Nici nu mai contează că trebuie să trecem prin spaima testărilor la cerere, când ne îndreptăm din nou către granițe şi punctul de frontieră Kulata-Promachonas.

Creşterea cazurilor de infecţie cu Covid 19 i-a făcut pe vameşi mai aspri. Nu e maşină din care să nu fie testată cel puţin o persoană, chiar dacă are rezultatul tradus şi plătit al unui test molecular care să confirme că eşti “negative”. Se fac teste rapide şi ţi se spune că vei fi contactat numai dacă rezultatul nu iese bine, o măsură care îţi tulbură un pic primele 24 de ore din vacanţă. Prima oprire e o surpriză plăcută: un hotel nou construit la limita între staţiunile Nea Vrasna şi Asprovalta. Plajele sunt teribil de goale pentru o zi superbă de august. Suntem singurii clienţi de la “Elxis”, iar gazda nu mai ştie cum să ne poarte de grijă. La micul dejun foarte bogat şi servit cu grijă din spatele panourilor de plastic, chiar proprietara a gătit o pizza delicioasă.

Drumul către vacanţă continuă către Peninsula Halkidiki, unde, pe braţul Sithonia, un fost sat pescăresc s-a transformat într-o staţiune apreciată de iubitorii sporturilor nautice. Dacă ai o ambarcaţiune sau îţi doreşti să te plimbi pe mare, să descoperi golfuri şi insule, Vourvourou este un loc pe care nu trebuie să-l ratezi. Are mai puţine plaje fine, însă deţine unele dintre cele mai spectaculoase.

Insulele se ridică din mare precum spinările unor uriaşi, iar malurile lor îţi stârnesc imaginaţia. Valurile, furtunile şi veacurile au modelat aici stânca dură în forme ciudate. La „White Beach”, un golfuleţ cu cel mai fin nisip alb şi apă limpede precum în insulele scumpe şi exotice, malurile de piatră par ouă de dinozauri.

Câţiva turişti au întins corturi între copaci şi îşi duc vara către perfecţiune de pe malul sălbatic de unde, în zare, tare departe, deosebeşti profilul semeţ al Muntelui Athos. Mai încolo, un alt golfuleţ e straşnic păzit de capul unui balaur care ţâşneşte din piatră către bărcile care cutreieră cu sutele, marea. La fiecare pas, alte fiinţe fantastice îţi însoţesc călătoria.

Cel mai popular loc este „Laguna albastră”, o fâşie nemaipomenită de apă între două insule de lângă Vourvourou. Aici, apa ca de cerneală a mării, acolo unde adâncimea atinge zeci de metri, capătă aici cea mai pură şi puternică nuanţă de turcoaz. Este un loc atât de căutat încât sunt momente când bărcile se întind precum o barieră unduitoare între maluri şi abia te poţi strecura printre vase ancorate aici.

Se fac scufundări, se sare, se înoată, se pluteşte, se dansează sau pur şi simplu leneveşti la adăpostul umbrarului de pe barcă. „Apa e caldă, dar oricum te răcoreşte, sunt aici, în „Laguna Albastră” tare mulţi peşti şi multe scoici. Când sunt la Vourvourou îmi place să vin aici pentru apa care are o culoare îmbietoare”, spune Dara Adam. Acolo unde fundul mării este acoperit de nisip, apa are o nuanţă desăvârşită punctată de pete întunecate în zonele cu iarbă de mare. Are puţin peste doi metri şi roiuri de peşti se strecoară rapid printre unde.

Este locul unde şi-a petrecut vara şi un celebru cuplu de la Hollywood: Angelina Jolie şi Brad Pitt. Nu sunt singurii actori vestiţi care iubesc Grecia. Câştigător al mai multor premii Oscar, Tom Hanks s-a arătat atât de fascinat de aceste locuri încât el şi soţia sa au devenit cetăţeni de onoare ai ţării: „Grecia este un refugiu … Am fost în întreaga lume, am fost în cele mai frumoase locuri din lume. Niciunul dintre ei nu frânge Grecia. Terenul, cerul, apa sunt bune pentru suflet, este un loc vindecător”, a spus Hanks.

Unde priveşti, pe apă sau pe maluri, e plin de bărci. Oamenii se plimbă cu caiace; iahturi spectaculoase ori catamarane de lux întorc privirile, veliere moderne împânzesc portul staţiunii. Replicile după navele de epocă, care te duc cu gândul la piraţi, atrag imediat atenţia, mai ales a copiilor. Când vântul adie mai tare, tinerii scot plăcile pentru windsurfing ori kitesurfing. Se fac întreceri pe scutere acvatice. La Vourvourou, nu e nevoie de permis pentru a conduce sau închiria bărci. Trebuie doar să fi atent la cei din jur şi la schimbările vremii. Numărul redus de turişti din această vară a schimbat lucrurile şi aici: nimeni nu a mai avut

nevoie de rezervare la tavernă sau restaurant pentru masa de seară; în schimb, bărcile au avut o trecere nemaipomenită. Proprietarii centrelor de închiriere s-au trezit cu o cerere peste aşteptări şi rezervările s-au făcut cu zile înainte. Preţul pentru o zi de plimbare pleacă de la 90 de euro şi depăşeşte 200 de euro.

Sunt şi pescari împătimiţi aici – într-o dimineaţă, o dronă este trimisă să ducă firul în larg şi operaţiunea atrage atenţia tuturor celor de pe plajă. Drona a reuşit să ducă momeala în mare, dincolo de zona de scaldă sau de locul unde sunt ancorate zeci de bărci, dar pescarul nu pare să fi impresionat şi peştii care refuză constant să cadă victime ale noilor tehnologii.

Vourvourou are lipsurile sale – sunt doar câteva magazine în staţiune, majoritatea supermarketuri. Pentru suveniruri, e musai să mergi la Nikiti sau în prea aglomerata Sarti. Sau, poţi să te mulţumeşti cu oferta plajelor – pietre cu forme ciudate şi scoici de tot soiul.

Pandemia a adus în august, în sătuc, mulţi greci şi prea puţini români. Auzi franceza, engleza, germana şi italiana la fiecare pas. În vara trecută, Dara îşi întreba părinţii: „Când mergem şi noi într-o Grecie unde nu se vorbeşte româneşte?” Ei bine, ăsta este locul şi timpul! Se aude rar româna în staţiune. Familia Condu vine aici de mai bine de 10 ani. Silvia Condu este medic chirurg într-un mare spital din Bucureşti şi zilele petrecute în Grecia au fost un adevărat balsam, departe de grijile unui cadru medical în plină pandemie: „Ne place pentru că ne simţim ca acasă. Apa este superbă, atmosfera este deosebită. Noi avem nişte origini aici în Grecia – bunicii mei sunt toţi patru născuţi în Salonic şi ne simţit oarecum precum acasă. Vacanţa din această vară este superbă! Am plecat dintr-un loc unde ne putem îmbolnăvi, unde e plini de griji. Am ajuns aici şi am uitat de toate!” Cele două fete ale sale, dar şi nepotul nu se mai văd ieşiţi din mare: „Sunt tare multe bărci, mulţi greci, bulgari.

Mâncarea este foarte bună, apa se îmbină foarte frumos cu soarele la apus. Vin aici de când eram mic, tata aducea barca şi o saltea cu care ne trăgea. Era tare frumos şi atunci”, spune Alex. Tatăl său, fratele Silviei, Bogdan Condu, povesteşte că a descoperit staţiunea în 2004, din întâmplare. „Vin în acest loc cu foarte mare plăcere de fiecare dată când am ocazia. Venim pentru dulăii ăştia, pentru copii. Îmi place să îi plimb cu barca, să-i văd că sunt bucuroşi, că se distrează”.

Pe ţărmuri, nu e casă să nu aibă măcar un măslin în curte. În afară de sporturi nautice, mierea şi uleiul de măsline sunt atuu-rile locului. Afacerile merg din generaţie in generatie. În localitatea alăturată, Agios Nikolaos, un tânăr se ocupă de magazinul familiei de unde poţi cumpăra miere, inclusiv miere de cimbru cu un gust extraordinar, măsline şi ulei presat la rece: „Este ulei din prima extragere, nu folosim o a doua etapă cum fac alţii. Astfel se reţine gustul autentic al fructului, uleiul nostru îţi lasă în gură aroma măslinei. Nu este deloc amar, pentru că, de multe ori, asta este problema. Dacă rămâne în gură gust amărui, este nu este bine. În plus, este un produs local, făcut aici de bunicul meu.” Tânărul se plânge de numărul redus de turişti care ar fi la un sfert din cel al anilor trecuţi. Anna Kritsioudi este proprietara unei pensiuni în Vourvourou.

Fiecare apartament de la Elea Garden este pe etaje diferite, iar intrările sunt separate. Este cât se poate de sigur, dar Anna a preferat să îşi aleagă cu grijă clienţii în această vară. „Avem până la cinci cazuri pe zi, în Halkidiki, trebuie să purtăm mască când intrăm în restaurant, baruri pe plajă, dar nu şi când ne aşezăm. Pe plajele sălbatice, atât timp cât păstrezi distanţa de 1,5 m faţă de celălalt, nu trebuie să porţi mască. Când mergi pe stradă, trebuie să porţi obligatoriu mască. Pentru că în acest an nu este aglomerat, este mult mai uşor decât pare”, spune Anna după ce autorităţile din Grecia au impus restricţii noi, la mijlocul lunii august.

Ziua plecării cade într-o zi de mare sărbătoare la greci. Suntem printre puţinele maşini care ies din staţiuni. Pe celălalt sens de mers, sunt cozi de sute de maşini. Grecii se îndreaptă masiv către litoral.

Altă vacanţă, alt loc pe malul Egeei, alte amintiri strânse în suflet. O uşoară furie te încearcă atunci când numeri timpul şi socoteşti că trebuie să treacă zece luni până să înceapă un nou sezon de concedii în Grecia. Ridici privirea din cartea lui Henry Miller şi mai citeşti o dată cuvintele de bun rămas: „Dacă n-aş pleca acum, aş rămâne pentru totdeauna. Aici te afli mai aproape de cer, dar şi mai departe ca oriunde de tot ceea ce se află dincolo de el.“

 

Laura OANA