O văcuță a căzut într-o fântână adâncă de aproape 3 metri. A fost necesară intervenția pompierilor
Misiune a pompierilor brădeni pentru salvarea unei văcuţe căzută într-o fântână adâncă de aproape 3 metri. Pentru locuitorii satelor răzleţite prin munţi, animalele domestice din bătătură sunt nepreţuite, iar pierderea lor reprezintă o tragedie. Aceasta a fost situaţia şi pentru un sătean din Grohot, comuna Bulueşti.
Pompierii brădeni au deplasat la locul indicat o autospecială mixtă de intervenţie şi au descoperit vaca în fântână fără amenajare peste nivelul solului, adâncă de aproape 3 metri. Din fericire, fântâna nu avea în interior prea multă apă iar văcuţa nu a fost în pericol de înec. Pompierii au reuşit să asigure vaca cu ajutorul unui ham de extracţie şi să o scoată din fântână cu ajutorul troliului aflat în dotarea autospecialei. Văcuţa nu a suferit răni şi s-a întors nevătămată la ieslea ei.
ISU Hunedoara