Utilaje, câini de salvare și multe altele în Parâng

Ziua Muntelui este o sărbătoare națională încă din anul 2002. Și unde se putea marca mai bine această zi decât în Parâng. Cei mai bucuroși au fost copiii  care au putut să învețe despre ce înseamnă Salvamont și Jandarmeria Montană, dar și ce atribuții au aceste instituții extrem de importante.

„De „Ziua Muntelui”, salvamontiştii hunedoreni au fost alături de iubitorii muntelui şi au răspuns la întrebări referitoare la meseria de salvator montan … Aceştia au prezentat o parte din echipamentul de intervenţie şi au sfătuit montaniarzii prezenţi în tot ceea ce ţine de o ieşire sigură în natură … Sfătuim pe toţi cei care întreprind drumeţii în zona montană să ne consulte în orice nelămurire avută, pentru o excursie cât mai reuşită … Dorim tuturor trasee frumoase şi fără incidente”, arată Salvamont Hunedoara.

Ziua Națională a Muntelui ne amintește de frumusețea, tăria și misterul acestor locuri. În fiecare culme și vale găsim aventură și liniște, adrenalină și contemplare.

 

„Fie că suntem alpiniști curajoși, pasionați de drumeții sau doar iubitori ai priveliștilor spectaculoase, astăzi este ziua în care putem sărbători legătura noastră profundă cu Muntele”, au notat și reprezentanții IJJ Hunedoara.

De Ziua Muntelui copiii au putut să învețe despre ce înseamnă Salvamont și Jandarmeria Montană, dar și ce atribuții au aceste instituții extrem de importante, iar cei de la Asociația Pro Parâng le-au prezentat câteva noțiuni despre orientarea turistică și tehnici de supraviețuire care să le fie de folos și pe viitor.

 

„Important este însă că astfel reușim să insuflăm copiilor dragostea și respectul pentru munte Protejând natura, ne protejăm pe noi toți”, a menționat și Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.

 

 

Monika BACIU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *