Urmărire ca-n filme de la Simeria la Deva. Ce surpriză au avut polițiștii

Sâmbătă noaptea, poliţiştii au efectuat semnal regulamentar de oprire a unei autoutilitare care circula pe strada 1 Decembrie, din oraşul Simeria.

Deoarece conducătorul  autoutilitarei nu a oprit la semnalul poliţiştilor, aceştia au pornit în urmărirea maşinii,  folosind semnale acustice şi luminoase. Autoutilitara a fost urmărită până în municipiul Deva, unde, cu sprijinul unui echipaj rutier al Poliției Municipiului Deva, poliţiştii au reușit blocarea autoutilitarei în parcarea unui  supermarket.

La volanul maşinii a fost identificat un tânăr de 18 ani, care a declarat că nu deține permis de conducere (în interiorul autoutilitarei se mai aflau alți patru tineri: doi băieţi şi două fete, în vârstă de 15 şi 16 ani).

Poliţiştii au stabilit că tânărul aflat la volan a sustras autoutilitara în jurul orei 20.00, din curtea unei societăţi comerciale din Deva.

Tinerii au fost conduși la sediul Poliției Municipiului Deva, pentru continuarea cercetărilor, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere și furt.

 

 Biroul de presă-IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *