(Update VIDEO) Urs prins într-o capcană improvizată, salvat de jandarmi

În data de 24 iulie 2017, ora 15.30, jandarmii hunedoreni au fost sesizați cu privire la faptul că, în zona Polatiște – Cutreasa, din masivul Parâng, un urs este prins în laț. Sesizarea a venit de la gestionarul fondului de vânătoare, care, ulterior, a spijinit acțiunea de eliberare a ursului.

Către zona indicată s-au deplasat 4 jandarmi montani din cadrul Detașamentului 3 Jandarmi Lupeni (structura cea mai apropiată), care au verificat aspectele sesizate și au luat măsuri pentru izolarea locului în care se afla ursul. În zonă au ajuns și 3 agenți de poliție, împreună cu directorul și paznicul fondului de vânătoare.

Totodată, a fost informată Echipa de Intervenţie Rapidă Specializată constituită în cadrul Proiectului LIFE Connect Carpathians din care fac parte jandarmi montani de la Postul de Jandarmi Montan Vața de Jos, rangeri ai Asociaţiei Zarand/Fauna și Flora International și medic veterinar. În acest fel, a fost pusă în aplicare Procedura de acțiune privind situațiile de urgență generate de animalele sălbatice aflată în vigoare la nivelul județului Hunedoara

Până la sosirea Echipei de Intervenție Rapidă Specializată, jandarmii montani aflați deja la fața locului au luat măsuri pentru a impiedica pătrunderea altor persoane către urs, fapt ce ar fi determinat autorănirea animalului.

Echipa de Intervenție Rapidă Specializată a ajuns la fața locului în jurul orei 20.30, iar ursul a fost eliberat din capcană după o intervenție ce a durat 45 de minute și care a presupus: tranchilizarea, acordarea îngrijirilor necesare și colectarea datelor bio-morfologice. Animalul de 3,5 ani și cu o greutate de aprox. 150 kg a fost supravegheat până când și-a revenit și s-a retras în pădure în condiții de siguranță.

Conform Legii 407/2006, braconajul constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. În acest sens, a fost demarată cercetarea pentru identificarea autorilor faptei.

Echipa de Intervenție Rapidă Specializată  (EIRS)  a fost constituită în cadrul proiectului  LIFE Connect  Carpathians, fiind   formată   din  personal  specializat   al   Fauna & Flora International, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Decebal” Hunedoara și al Asociației Zarand.

În cadrul proiectului LIFE Connect Carpathians a fost elaborată și funcționează   la nivelul județului Hunedoara, sub autoritatea Instituției Prefectului, o procedură de intervenție a instituțiilor în cazul unor situații de urgență generate de animalele sălbatice. Acestă procedură a constituit o premieră la nivel național și reprezintă un exemplu de bune practici pentru zonele din țară care se pot confrunta cu situații similare.

Pentru Echipa de Intervenție Rapidă Specializată (EIRS) este al patrulea caz de intervenție în cazul unor conflicte om – animal sălbatic soluționat cu succes (trei în județul Hunedoara și un altul în județul Caraș-Severin).

Proiectul LIFE Connect Carpathians (LCC), cu o durată de 5 ani, este finanţat de Comisia Europeană prin Programul LIFE+ Nature şi este implementat de Fauna & Flora International, Ministerul Mediului, Jandarmeria Română şi Asociaţia Zarand. Proiectul face parte dintr-o iniţiativă mai largă care vizează crearea unei reţele regionale funcţionale de arii protejate între Munţii Apuseni şi Carpaţii Meridionali. Această regiune este recunoscută ca fiind unul dintre cele mai importante coridoare ecologice din Europa.

Anamaria Nedelcoff

anamaria.nedelcoff@gmail.com

nedelcoff has 421 posts and counting.See all posts by nedelcoff

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *