Universitatea Politehnica Timișoara vine în sprijinul elevilor de liceu cu o nouă serie de cursuri gratuite de pregătire la matematică
Universitatea Politehnica Timișoara continuă tradiția și oferă, și în acest an, o nouă serie de cursuri gratuite de pregătire la matematică pentru elevii de liceu, utile atât pentru susținerea bacalaureatului, cât și a admiterii la facultate.
Chiar dacă sunt adresate în special potențialilor săi studenți, indiferent de facultatea pentru care optează și independent de forma admiterii (concurs cu probe de verificare sau concurs de dosare), participanților la cursuri nu li se solicită nici un fel de angajament faţă de UPT.
Lecțiile, organizate prin Departamentul de Matematică al Universității Politehnica Timișoara, vor avea loc în zilele de sâmbătă, în format hibrid, începând cu ora 10:00, în perioada 27 ianuarie – 25 mai, elevii având posibilitatea să aleagă cum doresc să participe, astfel:
- Fizic, în amfiteatru D1, clădirea Electro (UPT), corpul D, Bd. Vasile Pârvan, nr. 2, Timișoara
- Via Zoom, accesând acest link de înscriere: https://upt-ro.zoom.us/webinar/register/WN_SV37dsWwR_uL96CZn546Gg#/registration
După completarea formularului, participanții vor primi link-ul de conectare la platforma Zoom.
De asemenea, lecțiile vor fi transmise și live pe pagina de Facebook a Universității Politehnica Timișoara: https://www.facebook.com/UPTimisoara
Temele dezbătute, în acord și cu programa de bacalaureat, urmează conţinutul Culegerii de probleme de matematică pentru examenul de admitere din anul 2024 la Universitatea Politehnica Timişoara, publicată la Editura Politehnica, pusă gratuit la dispoziția celor interesați, în format electronic, la adresa: https://www.upt.ro//img/files/2023-2024/Admitere/licenta/Culegere_admitere_UPT_2024.pdf
Accesarea platformei de comunicare audio-video Zoom se va putea realiza în fiecare sâmbătă, începând cu ora 09:45 iar accesul în amfiteatrul D1 până la ora 09:55.