Unitățile spitalicești din țară se pregătesc pentru valul 4 al pandemiei
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat marţi că în prezent sunt disponibile 340 de paturi de Terapie Intensivă pentru adulţi, iar Direcţiile de Sănătate Publică au anunţat că pot fi puse la dispoziţie un număr maxim de 110 paturi de Terapie Intensivă pentru copii. Mihăilă a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că intensitatea valului patru al pandemiei depinde de alegerea cetăţenilor dacă doresc sau nu să se vaccineze.
„Pregătirea spitalelor alături de respectarea măsurilor de protecţie erau singurele măsuri pe care le puteam lua pentru a face faţă în pandemie. Anul acesta ne putem vaccina, iar intensitatea acestui val patru şi modul în care spitalele vor reacţiona şi modul în care pacienţii care au afecţiuni non-COVID vor putea să fie trataţi în aceste unităţi sanitare, depinde de fiecare dintre noi, depinde de alegerea noastră, de a ne vaccina şi dacă această alegere va fi una raţională care să vadă că beneficiile vaccinării ne protejează atât pe noi cei din jur se vor limita efectului valului patru asupra întregului sistem sanitar”, a afirmat ministrul Sănătăţii.
Ioana Mihăilă a declarat că săptămâna trecută a avut mai multe videoconferinţe cu reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică şi ai unităţilor sanitare din fiecare regiune pentru a vedea cu ce probleme se confruntă acestea.
Ministrul a solicitat să fie transmis numărul maxim de paturi pentru fiecare unitate sanitară.
Ea a menţionat că pot fi puse la dispoziţie 340 de paturi de Terapie Intensivă pentru adulţi şi 110 paturi pentru copii.
„Pentru că ştim că pandemia în varianta Delta afectează într-o măsură mai mare tinerii şi copiii, am solicitat unităţilor sanitare şi Direcţiilor de Sănătate Publică numărul maxim de paturi disponibile destinate îngrijirii copiilor. Până acum avem centralizate şi disponibile aproximativ 340 de paturi de Terapie Intensivă adulţi, iar Direcţiile de Sănătate Publică au raportat că pot pune la dispoziţie un număr maxim de 110 de paturi de Terapie Intensivă copii şi pot creşte numărul de paturi la destinate tratamentului copiilor cu infecţie COVID până la 1600. (…) Copiii infectaţi cu COVID pot fi trataţi şi secţiile de adulţi, ventilatoarele permit adaptarea tratamentului la copii”, a menţionat ministrul Sănătăţii.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat în aceeaşi conferinţă de presă, că a fost realizată o conferinţă cu unităţile de primire urgenţă.
„Noi am realizat încă o videoconferinţă cu unităţile de primiri urgenţă, în mod deosebit pentru a le pregăti ca să facă faţă din nou unui număr mai mare de pacienţi suspecţi sau confirmaţi cu probleme grave sau nu, care vor ajunge în unităţile de primiri urgenţe. Pentru acest motiv noi am solicitat unităţilor de primiri urgenţe să se pregătească şi pe partea de investigaţii şi circuite în unitatea de primiri urgenţă să deservească ambele categorii de pacienţi, categoria pacienţilor suspecţi şi confirmaţi, dar şi categoria pacienţilor care vin pentru motive altele decât COVID pentru că există din păcate un număr important de pacienţi care vin acuma, deci e o medie de 9-10 mii de cazuri pe zi la acest moment chiar fără să fie creşterea majoră a cazurilor COVID care poate să se întâmple în următoarea perioadă şi care cu siguranţă va suprasolicita unităţile de primiri urgenţă mai mult”, a explicat Arafat.
El a mai solicitat verificări legate de capacitatea de ventilaţie şi de oxigenare.
„Ăsta e motivul de ce am solicitat inclusiv partea de capacitatea de ventilaţie, capacitatea de oxigenare să fie verificată şi mai mult să ne asigurăm că avem tot ce trebuie ca şi consumabile pentru copii în depresa respiratorie ca să fim siguri că putem să asigurăm şi copiilor asistenţă cazul în care acest lucru va fi necesar”, a transmis şeful DSU.
news.ro