Unde și-a ascuns copilul de 10 ani pentru a-l putea scoate din țară
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Nădlac – Nagylak, judeţul Arad, au depistat o femeie, cetăţean român, care a încercat să-şi scoată ilegal din ţară fiul, în vârstă de 10 ani, ascuns sub rochie.
În data de 23.06.2019, în jurul orelor 11.00, la P.T.F Nădlac – Nagylak s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, o femeie, cetăţean român, S.M., în vârstă de 34 de ani, cu domiciliul pe raza judeţului Prahova. Aceasta călătorea ca pasager într-un autoturism marca Audi, înmatriculat în România.
În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport, în urma căruia au descoperit, ascuns sub rochia femeii, un copil. În urma verificărilor s-a stabilit că minorul este cetățean român, în vârstă de 10 de ani şi este fiul femeii.
La cercetări, persoana în cauză a declarat că împreună cu şoferul autoturismului au observat că paşaportul minorului este expirat şi deoarece nu mai aveau timp să depună actele pentru un alt pașaport, au hotărât să-l ascundă, pentru a-l scoate din țară.
În cauză, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor trei cetăţeni români, efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de participaţie improprie la tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun.
Poliția de frontieră