Unde duce alcoolul când afectează mintea. Două cazuri de violență în familie
Ieri, o mamă din Bănița, anunță poliția că a fost amenințată de propriul fiu și nu e pentru prima dată când bărbatul în vârstă de 35 de ani își agresează mama. Un alt caz de amenițare cu violența s-a petrecut și în comuna Șoimuș, când o femeie de 58 de ani a fost lovită cu pumnii în zona feței de soțul său. Aceste două cazuri au în comun consumul de alcool peste măsură care destramă familii și nenorocesc vieți.
”În data de 31.10.2019, în jurul orei 12:30, polițiștii Postului de Poliție Bănița au fost sesizați de o femeie din localitate despre faptul că, de mai mult timp, fiul său, în vârstă de 32 de ani, o amenință cu acte de violență.
Poliţiştii, în urma verificărilor efectuate, au stabilit faptul că, pe fondul consumului de alcool, bărbatul şi-a amenințat în reperate rânduri mama (ultimul incident de acest gen a avut loc în data de 24.10.2019).
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare (raportată la infracțiunea de violență în familie) şi au emis, faţă de bărbat, un ordin de restricție provizoriu.
Tot în data de 31.10.2019, la ora 17:00, poliţiştii din cadrul Secției de Poliție Rurală Șoimuș au fost sesizaţi de o femeie în vârstă de 58 ani, din comuna Șoimuș, cu privire la faptul că, soțul său, în vârstă de 58 de ani, pe fondul consumului de alcool, a exercitat acte de violenţă asupra sa (a lovit-o cu pumnii în zona feței).
Poliţiştii care au sosit în cel mai scurt timp la faţa locului au aplanat conflictul, au întocmit formularul de evaluare al riscului și au emis un ordin de protecție provizoriu prin care soţul agresiv a fost îndepărtat din locuinţă. Totodată, acesta va fi cercetat penal sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie, în cauză fiind întocmit dosar penal” – potrivit comunicatului de la IPJ Hunedoara.