UNbreakable România deschide perioada de înscrieri la ediția din 2023 a celui mai complex program național de educație în securitate cibernetică pentru liceeni și studenți
Bit Sentinel, companie specializată în servicii de securitate cibernetică, și Orange România lansează înscrierile pentru a șasea ediție a UNbreakable România, un program național complex pentru stimularea și dezvoltarea cunoștințelor de securitate cibernetică în rândul liceenilor și studenților pasionați de hacking etic. Tinerii dornici să-și testeze sau să-și dezvolte aptitudinile informatice se pot înscrie la UNbreakable România 2023 începând cu 6 martie.
UNbreakable are un rol esențial în dezvoltarea viitoarei generații de experți în domeniu, în contextul în care deficitul de forță de muncă în IT și mai ales în zona de securitate cibernetică a crescut în ultimii ani peste tot în lume. Decalajul global al forței de muncă în acest domeniu este astfel estimat la aproximativ 3,4 milioane de profesioniști, conform studiului CyberSecurity Workforce realizat de (ISC)² în 2022. Astfel, programul UNbreakable își propune să susțină tinerii pasionați de securitate cibernetică să-și consolideze cunoștințele și să fie aliniați la nevoile și cerințele industriei.
„Deși observăm o maturizare a pieţei din România în ceea ce privește securitatea cibernetică, pe fondul intensificării criminalității informatice, dar și a creșterii complexității și a îmbunătățirii calității serviciilor oferite companiilor, deficitul de specialiști rămâne o provocare. La Bit Sentinel, luăm foarte în serios dezvoltarea comunității de experți în domeniul securității și știm că primul pas este să încurajăm educația în acest domeniu, iar apoi să stimulăm colaborarea între mediile public, privat și academic. Programul anual UNbreakable este modul nostru de a contribui la educarea generațiilor viitoare de specialiști în securitate informatică, ce au un rol atât de important pentru o lume informațională sigură, atât pentru afaceri, cât și pentru clienți”, a declarat Andrei Avădănei, CEO Bit Sentinel.
UNbreakable România este organizat de Bit Sentinel în colaborare cu Orange România, care va promova programul în ecosistemul universităților partenere unde este activă de peste 20 de ani prin Orange Educational Program, și se va desfășura pe platforma tehnică educațională CyberEDU.ro. În acest an, UNbreakable este de asemenea susținut și de Cegeka România.
La UNbreakable România 2023 sunt așteptați peste 800 de participanți
Edițiile anterioare au atras aproximativ 3.000 de participanți din rândul tinerilor interesați de o carieră în domeniul securității datelor și au deschis oportunități de colaborare cu zeci de universități și sute de licee din toată țara. Pentru ediția din acest an, Bit Sentinel se așteaptă la un număr de peste 800 de de participanți. În cadrul programului, tinerii parcurg resurse teoretice și rezolvă exerciții inspirate din situații reale, aliniate la standardele și nevoile industriei, pentru ca noua generație de experți să fie pregătită pentru viitor și pentru cerințele de pe piața muncii. În plus, ei vor beneficia de o analiză aprofundată a aptitudinilor dovedite în timpul competițiilor, după criterii relevante pentru industrie.
Pe lângă tot sprijinul informațional și educativ, ediția UNbreakable din 2023 încurajează participarea și competiția incluzivă, astfel că primii 3 câștigători și primele 3 câștigătoare ale concursului individual se vor califica automat în finala Romanian Cyber Security Challenge – RoCSC 2023. Finaliștii RoCSC 2023 vor avea parte de recunoaștere națională, ceea ce le va oferi avantaj ulterior, pe piața muncii, și vor putea face parte din echipa națională care va reprezenta România în Campionatul European de Securitate Cibernetică din acest an.
„Suntem bucuroși să susținem UNbreakable România și pentru edițiile și evenimentele din 2023. Educația în securitatea cibernetică necesită consecvență atât de partea elevilor și a studenților ce participă în competiție dar – în egală măsură – de partea organizatorilor ce susțin formarea continuă în acest domeniu, al securității cibernetice, ce se consolidează într-o postură esențială pentru majoritatea business-urilor din România, mai ales în contextul creșterii amenințărilor informatice și digitalizării rapide în rândul companiilor și a instituțiilor naționale. UNbreakable România a dat rezultate încă de la prima ediție, din primul sezon. A captivat imaginația și priceperea participanților, a creat tracțiune prin competitivitatea în rândul elevilor și a studenților și a continuat să crească până în prezent când este CTF-ul național „de-facto”. La Orange rămânem implicați și aproape de performanța tinerilor din UNbreakable și le dorim succes”, a completat Ioan Constantin, Cyber Security Expert în cadrul Orange România.
Înscrierea pentru liceeni și studenți la UNbreakable România 2023 este gratuită pe site-ul oficial, începând cu data de 6 martie. Programul ediției este gândit să acopere toate nevoile de studiu și competiție. Astfel, după înscriere, participanții intră într-o etapă de pregătire și antrenament (3 aprilie – 4 mai), ce implică analizarea resurselor teoretice, rezolvarea exercițiilor practice de pe platforma CyberEDU și sprijin din partea mentorilor, care vin din rândul foștilor finaliști ai competiției sau al experților din domeniu, cadre universitare sau profesori. Mentorii înscriși în program vor fi alături de tineri pe tot parcursul etapelor, organizând webinarii care vizează dezvoltarea abilităților tehnice și soft. Ulterior, participanții își vor testa abilitățile dobândite în competiția individuală (5-7 mai) și apoi în competiția pe echipe (19-21 mai), confruntându-se cu situații realiste, atât de colaborare, cât și de rezolvare a exercițiilor.
„Provocarea rezilienței cibernetice este o prezență constantă în orice mediu de business astăzi, iar specialiștii în securitate cibernetică joacă un rol esențial în protejarea sistemelor informaționale ale unei companii, prin urmărirea îndeaproape a riscurilor specifice care amenință ecosistemul IT al organizației. UNbreakable creează o oportunitate unică pentru participanți de a dobândi abilități valoroase și o înțelegere a situațiilor concrete printr-o combinație echilibrată de activități practice, mentorat și simulări realiste, care pot facilita o gamă largă de perspective pentru carieră. Oferind servicii end-to-end, ne dorim să putem ajuta viitorii profesioniști să-și desăvârșească aptitudinile și să-și atingă întregul potențial. Ne bucurăm că Cegeka își unește forțele cu acest program inovator și facem eforturi să asigurăm o atmosferă de învățare prietenoasă și de susținere, care încurajează colaborarea între tinerii studenți, precum și dezvoltarea lor. Alături de specialiștii potriviți și cu un plan clar, totul este posibil”, a încheiat Alexandru Andone, Director EDC Infrastructure în cadrul Cegeka.
Participarea la UNbreakable le oferă tinerilor care vor să se angajeze în acest domeniu beneficiul de a avea contact cu situații reale din industrie, dar și recunoaștere pentru talentul lor. În cadrul acestui program educațional, participanții își dezvoltă aptitudini noi, rafinează cunoștințe deja existente sau acumulează informații noi. Totodată, au ocazia să-și testeze abilitățile într-un mediu competitiv și motivant, care încurajează colaborarea și schimbul de experiență.
Calendarul complet al activităților UNbreakable România 2023 este disponibil aici.
Despre UNbreakable România
UNbreakable România este un program național organizat pentru liceenii și studenții din țară care se pregătesc pentru o carieră în securitate cibernetică sau care doresc să-și îmbunătățească cunoștințele din domeniu. Ediția pilot a avut loc în 2020 și de atunci, UNbreakable a luat forma unui program anual, la care au participat aproximativ 3.000 de tineri, în total, din zeci de universități și sute de licee din România. Rezultatele detaliate ale celei mai recente ediții pot fi accesate aici.
Despre Bit Sentinel
Bit Sentinel activează în domeniul securității cibernetice din 2015 și oferă servicii complete de securitate informatică, precum: servicii de penetration testing, audit de securitate IT, servicii de consultanță GDPR și NIS, recuperarea datelor în urma atacurilor cibernetice, răspuns la incidente și investigații ale atacurilor cibernetice. Începând cu 2020, Bit Sentinel oferă și servicii pe zona de Security Operation Center (SOC) prin divizia BSS-CERT, ce include monitorizare continuă a activității companiilor, identificând și izolând astfel amenințările cibernetice înainte de a produce daune semnificative în sistemele informatice. Aceste servicii sunt adaptate în funcție de nevoile fiecărei companii și sunt susținute de o echipă de specialiști certificați în domeniu. Bit Sentinel oferă, de asemenea, și sesiuni de training în lupta împotriva atacurilor cibernetice, dezvoltând cursuri și programe speciale pentru pasionații de securitate care doresc să învețe noțiunile de bază.
Pentru detalii puteți accesa site-ul Bit Sentinel sau pagina de Facebook.