A murit domnul profesor universitar IOAN ILCA
Cu profund regret, anunțăm trecerea la cele veșnice a celui care a fost prof.univ.dr.ing. Ioan Ilca, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România și cadru didactic al facultății noastre.
Domnul profesor Ioan Ilca s-a născut la data de 17 septembrie 1933, în localitatea Ghelari, județul Hunedoara. A absolvit Institutul Politehnic din Harkov, Ucraina (1957), specialitatea utilaj mecanic pentru uzinele metalurgice, ulterior obținând titlul de doctor inginer (1964, la Institutul de Oţel şi Aliaje din Moscova). După finalizarea studiilor, a desfășurat activitate tehnologică în calitate de inginer principal în Sectorul Laminoare la Combinatul din Hunedoara (1957-1961) și activitate de cercetare ştiinţifică la Centrul de Cercetări şi Calculatoare al Centralei Industriale Hunedoara (1964-1971).
Cariera în învăţământul superior a domnului profesor a început în 1971, odată cu ocuparea postului de conferenţiar la Institutul Politehnic “Traian Vuia” Timişoara (1971-1977) şi, ulterior, cea de profesor (1977-2003). Din 2003 a fost profesor consultant la Universitatea Politehnica Timisoara, Facultatea de Inginerie din Hunedoara. În activitatea tehnologică, de cercetare şi învăţământ superior, a efectuat numeroase studii şi cercetări, fiind iniţiator şi conducător a numeroase contracte de cercetare şi optimizare a tehnologiilor de prelucrare plastică prin laminare, forjare, matriţare a oţelurilor şi aliajelor speciale. Tot în acest domeniu a publicat peste 160 de lucrări în ţară şi străinătate, a fost autor a 10 cărţi de specialitate, 16 inovaţii şi invenţii aplicate în practică, precum şi 4 tehnologii industriale şi produse noi. De asemenea, a fost conducător de doctorat şi membru în mai multe organisme profesional-ştiinţifice din ţară şi străinătate.
Amintirea domnului profesor va rămâne mereu vie în sufletele noastre. Condoleanțe familiei îndurerate! Dumnezeu să-l odihnească în pace!