Un tractor a căzut peste două persoane la Fornădie
UPDATE: „La data de 02.07.2019, în jurul orei 20:40, un bărbat în vârstă de 70 de ani, din comuna Șoimuș, în timp ce conducea un tractor neînmatriculat cu care tracta o semiremorcă ușoară, neînmatriculată, pe raza satului Fornădia (DC 146-B), pe o pantă abruptă, din cauza unor defecțiuni la sistemul de frânare și ambreiaj, nu a mai putut controla tractorul, răsturnându-se în afara a părții carosabile în sensul de deplasare spre satul Fornădie.
Pe tractor se afla şi soția bărbatului, în vârstă de 63 de ani, care stătea pe un scaun confecționat artizanal și amplasat pe aripa roții din dreapta – spate.
În urma evenimentului rutier, femeia a fost grav rănită, iar conducătorul tractorului a decedat”, a comunicat reprezentantul IPJ Hunedoara.
Două persoane au fost prinse sub un tractor. Tragedia s-a produs în această seară la Fornădie în jurul orei 21.
Cele două victime, un bărbat de 70 ani conștient și o femeie 64 ani inconștientă, au fost preluate preluate de echipajele SMURD și ale Serviciului de Ambulanță Județean.
A intervenit detașamentul ISU Deva cu 2 autospeciale si 1 autosanitară.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal.