Un tânăr hunedorean, pe scena de la Neversea
Un tânăr hunedorean a urcat pe scena de la Neversea. Unul dintre cele mai mari festivaluri de pe plajă are loc în România, pe litoralul Mării Negre. Evenimentul se bucură de participarea unor dintre cei mai în vogă muzicieni și DJ ai momentului, nume ca Akos, Jasse Jay, Yokoo, Adrien, Black Coffe, Guy Gerber și mulți alții. Printre cei care au urcat pe scena de la Neversea este vulcăneanul Vichtor.
Tânărul muzician cu origini în Valea Jiului, Dragoș Victor Alstanei, cunsocut în lumea muzicală drept ”VICHTOR” este proprietar al unei case de discuri, compozitor și interpret. Acesta este fiul unei respectate familii de muzicieni din Valea Jiului, profesorii Victor și Ileana Alstanei.
A debutat în cariera muzicală de la vârsta de 5 ani când a învățat, de la tatăl său, să cânte la acordeon. Un an mai târziu, a început studiul pianului, atât în școala primară și gimnazială, cât și mai apoi la Liceul de Muzică și Academia de Muzică. Are o experiență în domeniul producției muzicale de 17 ani, timp în care pe lângă cariera solo și împreună cu formația sa, a lucrat cu muzicieni din întreaga Europă. Una dintre cele mai cunoscute piese ce poartă amprenta compozițională a lui Victor Dragoș Alstanei este „De la capăt”, piesa interpretată de trupa Voltaj.
Vichtor a urcat pe scena de la ”Neversea” încă din prima zi a festivalului.
Colaborator