Un stareț de la Prislop, cel dintâi primar român al orașului Hațeg și martir al credinței, propus pentru canonizare la Vatican!

Acum o sută de ani, Preotul Ieromonah Leon I. Manu  (1883-1958) a fost primul edil român al Hațegului – Apostol al Marii Uniri de la 1918!

La sfârșitul Primului Război Mondial, când popoarele din defunctul Imperiu austro-ungar și-au asumat propria soartă, în virtutea principiului wilsonian al autodeterminării naționale, atât Întâistătătorii Bisericii Române Unite cu Roma, împreună cu clerul din dieceze, cât și oamenii politici transilvăneni de confesiune greco-catolică, au acționat, cu precădere, în slujba interesului național, acela al făuririi unității statale, într-una și nedespărțită patrie indivizibilă. Ilustrative sunt contribuțiile episcopilor Iuliu Hossu (viitor Cardinal) și Demetriu Radu, precum și ale corifeilor politici Iuliu Maniu, Ștefan Cicio-Pop, Gheorghe Pop de Băsești, membrii marcanți în prezidiul Marii Adunări Naționale de la Alba-Iulia din 1 Decembrie 1918. De asemenea, la sate și orașe, preoții greco-catolici s-au implicat cu devotament în organizarea Consiliilor și Gărzilor Naționale Române, precum și alegerilor pentru deputați la Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia.

Unul dintre acești veritabili „Apostoli ai Marii Uniri” a fost Preotul și Ieromonahul basilitan LEON I. MANU (1883-1958), membru în Marele Sfat Național de la Alba-Iulia, Președinte al Consiliului Național Român și Primar al Hațegului, cleric martirizat în Gulagul comunist din România, după anul 1948.

Arhimandritul de la Prislop LEON MANU, o biografie interzisă de comuniști!

Ani la rând, asupra biografiei starețul Leon Manu de la Prislop, a stăruit o aparentă nebuloasă, poate și datorită conului de umbră impus de regimul comunist, după desființarea samavolnică a Bisericii Române Unite cu Roma, în 1948.

Potrivit datelor consemnate de torționarii bolșevici în „Fișa matriculă nr. 159/1956 a deținutului politic MANU LEON de la Penitenciarul Gherla”, acesta s-a născut în părțile Bistriței, în comuna Căianul Mic, în ziua de 1 aprilie 1883, ca fiu al lui Ioan și Candidia Manu, ambii învățători. La botez, i s-a dat numele Iulian. După studiile elementare și gimnaziale, a urmat teologia pastorală la Academia Greco-Catolică din Gherla. În anul 1905, a fost tuns în monahism, intrând în Ordinul basilitan, la Mănăstirea Maria-Pócs. Potrivit mărturiilor memorialistice consemnate de canonicul dr. Nicolae Brânzeu, tânărul Manu «s-a călugărit cu numele Leo, în Ordinul „Sf. Vasile cel Mare”. În Biserica (Română) Unită, nefiind restaurat ordinul călugăresc (basilitan), conform hotărârii Conciliului Provincial nr. II din 1882, el s-a dus la ruteni, unde, în cele din urmă, a ajuns starețul vestitei Mănăstiri Maria-Pócs… În 1910, părintele Manu, renunțând la frumoasa situație care o avea la ruteni, s-a pus în serviciul restaurării Ordinului („Sf. Vasile cel Mare”), la noi. S-a așezat la Prislop (comitatul Hunedoara – n.n.), unde, în curând, s-a format o mică familie călugărească».

Starețul renașterii din ruină a Mănăstirii Prislop, din Țara Hațegului

Astfel, în anul 1911, era instalat ca egumen al Mănăstirii Prislop, în comitatul Hunedoarei. Vicarul foraneu de Hațeg, dr. Iacob Radu, îl caracteriza pe tânărul stareț în următorii termeni: „în primăvara anului 1911, s-a așezat la mănăstirea noastră Cuvioșia Sa P. Leon I. Manu, fost egumen al vestitei mănăstiri rutenești de la Maria-Pocsi… Și cunoscând zelul, priceperea și spiritul de jertfă de care Cuvioșia Sa este însuflețit, avem nădejde că mănăstirea, odinioară atât de săracă și părăsită, nu numai va înflori și se va întări, dar va fi și maica altora, care încă așteaptă să fie scoase și ridicate din ruină și părăsire, și mai întâi mănăstirea de la Plosca, care încă e pusă sub îngrijirea dânsului”.

Într-un articol, preotul monah Augustin Pop creiona începutul administrării centrului monahal de la Prislop de către ieromonahul Leon Manu: „În primăvara anului 1911, sosește la mănăstire Părintele călugăr Leon I. Manu, de la Mănăstirea ruteană din Maria-Pocs. De acum, mănăstirea se ridică grabnic din sărăcia și părăsirea ei. Biserica se repară din nou, se zugrăvește, se împodobește, ca și odată de mult, pe vremea Zamfirei… Praznicele mănăstirii se țin cu mii de oameni și cu mulți preoți. Creștinii din depărtări tot mai mari aleargă la mănăstire, să se pună sub scutul Maicii Domnului și să ceară ajutor Ei. În sfârșit, în vara anului 1913, însăși icoana Maicii Domnului vine înapoi de la Blaj, să-și cuprindă locul ei de strămoșie… Acum dar, mănăstirea Prislopului a pornit din nou spre o viață înfloritoare”.

Împreună cu protopopul dr. Nicolae Brânzeu, în 1916, Leon I. Manu fondează și editează, la Mănăstirea Prislop, revistele „Calea Vieții. Învățături creștinești pentru poporul românesc” și „Cuvântul Adevărului”.

De menționat că, fratele său, preotul Iulian Manu, a păstorit Parohiile greco-catolice Fărcădinul de Jos și Fărcădinul de Sus, cu filiile Crăguiș și Găuricea, din Țara Hațegului. De asemenea, a mai avut un verișor, pe dr. Dumitru Manu (1889-1952), care a devenit profesor la Academia Teologică Unită din Cluj și s-a afirmat în viața politică interbelică, ajungând deputat de Cluj al Partidului Național Țărănesc.

Corifeu al Marii Uniri din 1918 și întâiul Primar al Hațegului

Prefacerile pe tărâm politic, de la finalul Marelui Război, îl găsesc implicat ca portstindard al cauzei naționale în Ținutul Hațegului și nu numai. În preajma memorabilului act de la 1 Decembrie 1918, a editat, la Hațeg, gazeta „Țara Hațegului. Organ al Sfatului Național Român”, cu rol mobilizator în realizarea unității statale.

Probatoriul documentar arhivistic, respectiv o Situație a celor „care s-au distins și au câștigat merite pentru cauza Unirei Ardealului și Banatului cu Țara mamă”, certifică faptul că, în 1918, starețul Mănăstirii Prislop – Ieromonahul Leon Manu a fost ales Președinte al Consiliului Național Român Hațeg, respectiv Primar și prin urmare cel dintâi edil român al orașului.

A făcut parte și din Marele Sfat Național. Alte surse memorialistice susțin că a condus chiar delegația românilor din orașul Hațeg, la Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia, de la 1 Decembrie 1918.

Pentru o perioadă de timp, în 1919, părintele Leon Manu a păstorit obștile greco-catolice de la Fărcădinul de Jos, Fărcădinul de Sus, Crăguiș și Găuricea, acolo unde slujise fratele său, preot, decedat de tuberculoză.

Preot misionar al românilor din Statele Unite ale Americii

În perioada interbelică, timp de un deceniu, între anii 1920-1930, părintele Leon Manu a desfășurat o intensă activitate misionar-pastorală, în mijlocul credincioșilor greco-catolici emigrați în Statele Unite ale Americii, ca preot al Parohiei „Sfântul Mihail” din Aurora, Illinois. Aici, s-a implicat în repararea și repictarea bisericii, a contribuit la înființarea corului și fanfarei, a Clubului Atletic Român, precum și a unor echipe de baseball și fotbal. Peste ocean, Leon Manu a îndeplinit și funcțiunea de director spiritual al „Uniunii Societăților Române Greco-Catolice din Statele Unite ale Americii de Nord”. Din partea acesteia, alături de o delegație de credincioși români, preotul Leon Manu a răspuns invitației lui Iuliu Maniu, fiind prezent la Alba-Iulia, în 1929, la serbările național-patriotice dedicate primului deceniu de la înfăptuirea Marii Uniri.

 

Starețul cărturar al Mănăstirilor Bixad, Moisei și Nicula, alături de Episcopul Iuliu Hossu

Reîntors din America, în 25 martie 1934, părintele Leon Manu a păstorit, pentru un răstimp, Mănăstirea Bixad și a fost numit ca prim egumen al Mănăstirii basilitane de la Moisei, în Maramureș, unde a organizat cateheza și pietatea populară, prin ținerea de Misiuni Sfinte și pelerinaje.

La chemarea Episcopului Iuliu Hossu, începând cu data de 20 septembrie 1936, Leon Manu a slujit în Dieceza Română-Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla, fiind paroh la Cluj-Mănăștur II.

După scurt timp, a preluat destinele Mănăstirii greco-catolice de la Nicula, în calitate de egumen, fiind ultimul stareț greco-catolic al acesteia, până la desființarea de către comuniști a Bisericii Române Unite cu Roma, în 1948.

La nivel mitropolitan, în baza Decretului Congregației pentru Bisericile Orientale din 8 iunie 1937, a lua ființă Provincia Română a Sfântului Vasile cel Mare, în conducerea căreia a fost numit și preotul Leon Manu.

Apostolatul prin cuvântul tipărit l-a ilustrat printr-o serie de lucrări omiletice, precum cele intitulate: „Predici Mariane” (Satu-Mare, 1928), „Predici și chestiuni pastorale” (Cluj), „Păstorul sufletelor” (Cluj), „Adevăruri veșnice” (Cluj), „Cuvântul Domnului” (Cluj). De asemenea, la tipografia Mănăstirii Bixad, între anii 1932-1940, s-a preocupat pentru reeditarea revistei de omiletică pastorală „Cuvântul Adevărului”.

După răpirea Ardealului de Nord, ca urmare a Diktatului de la Viena (1940), ieromonahul Leon Manu, alături de întreaga obște monahală de la Nicula, au îndurat vicisitudinile regimului hortist. Pe timpul celui de-al Doilea Război Mondial, îl regăsim nominalizat în corpul profesorilor de la Academia teologică a Blajului, deși nu știm dacă s-a mai putut prezenta la post.

Apostol al „Bisericii din catacombe”

Odată cu desființarea abuzivă a Bisericii Române Unite, în 1948, Ordinul „Sf. Vasile cel Mare” a fost scos în afara legii, iar călugării smulși din mănăstirile lor, date de comuniști în folosința Bisericii Ortodoxe Române. Pe cei care au refuzat convertirea la ortodoxie autoritățile comuniste i-au prigonit și arestat, sub diverse motive. Unii dintre aceștia, mai „norocoși”, au supraviețuit închisorilor, continuând să trăiască o viață monahală printre laici. Într-un atare context, verișorul preotului Leon Manu, profesorul de teologie dr. Dumitru Manu, a manifestat împotriva dizolvării abuzive a Bisericii greco-catolice, fapt pentru care, în 1948, a și fost arestat, la Cluj, pentru activitatea „de instigare religioasă”.

După 1948, a urmat perioada clandestinității și persecuției. Alături de ierarhi și cler, călugării au avut de suferit și ei. Cei mai activi monahi basilitani în rezistența greco-catolică au fost părinții Leon Manu și Augustin Silvestru Prunduș, din care cauză au și „plătit” proporțional.

Părintele Leon Manu s-a ascuns în comuna Bucov, din părțile Ploieștiului, de unde, deseori, se deplasa, în secret, la Cluj și București, pentru a ține legătura cu preoții și călugării care refuzaseră convertirea confesională. Cu Nunțiatura Apostolică din România, respectiv Ambasada Vaticanului, acesta a colaborat, până la închiderea ei, în 7 iulie 1950, pentru a oferi date referitoare la situația din România și a primi anumite călăuziri pe linie bisericească, dar și pentru a prelua diferite ajutoare bănești, destinate preoților și monahilor din rezistență. Împreună cu părintele Prunduș, a distribuit manifeste împotriva trecerii silnice a greco-catolicilor la ortodoxie. În atari împrejurări vitrege, ieromonahul Leon Manu a știut să lucreze conspirativ, spre a nu-și expune confrații, după mai vechile reguli ale „Bisericii din catacombe”, astfel încât, organele represive ale statului nu i-au dat de urmă, timp de cinci ani, până când a fost arestat.

Între timp, în anul 1952, verișorul său, deputatul P.N.Ț. de Cluj și profesorul dr. Dumitru Manu, a fost reținut din nou de Direcția Generală a Securității Statului, murind la închisoarea Văcărești, în anul 1952.

„Calea Crucii”: Prigoană, jertfă și martiriu, în Gulagul comunist

Pentru activitatea sa în slujba Bisericii, părintele ieromonah Leon Manu a suferit două perioade de detenție, jertfindu-se pentru Credința sa. Prima dată, arestat la 23 septembrie 1953, i s-au imputat faptele: „Activitate religioasă”, „A făcut slujbe clandestine” și „Instigare”. A fost închis la Cluj, Jilava și Timișoara, vreme de un an și jumătate, până în 16 februarie 1955. După eliberare, s-a stabilit la Cluj (într-o locuință de pe strada Voltaire, la nr. 20).

În ziua de 12 august 1956, participă la manifestația anticomunistă din fața Bisericii Piariștilor de la Cluj, în care s-a cerut acordarea libertății Bisericii Române Unite cu Roma și eliberarea clericilor arestați.

A doua zi, pe 13 august 1956, l-a ridicat securitatea, pentru așa-zisa infracțiune de „Agitație”, și depus în temnițele comuniste de la Cluj și Gherla. Abia în anul 1957, Tribunalul Militar al Regiunii a III-a Militară îl condamna la o pedeapsă de 9 ani închisoare corecțională, pentru fapta de „instigare publică”, urmând ca pedeapsa să-i expire formal la 10 august 1965.

Însă, nu a putut supraviețui regimului de exterminare din pușcărie. A murit, în faimă de martir, în Penitenciarul Gherla, la vârsta de 75 de ani. Preotul Alexandru Rațiu era vecin de celulă cu el și, peste ani, rememora: „La Gherla, în 1958 martie, a murit Preotul Leon Man, în celula alăturată, (nr.) 66”. Un alt confrate de suferință, preotul Vasile Andercău, precizează și ziua: „23 Martie”.

Moartea unui corifeu „viu” al Marii Uniri de la 1918, ținută de comuniști la „secret de stat”!

Din motive obscure, torționarii comuniști i-au tăgăduit și ascuns moartea la „secret de stat”, consemnând-o în actele închisorii, cu întârziere de aproape un an, la data de 14 februarie 1959! La cauza decesului, au trecut un indicativ conspirativ și lacunar „R.Z.”, adică „repausat în zarcă”, în carceră, la „neagra”. Însă, decesul său nu a fost înregistrat oficial.

Nu se știe nici cum l-au ucis și nici locul mormântului său! Iar, ca un record mondial funest, familia lui a izbutit să-i obțină un „Certificat de deces” de la Starea Civilă, abia după 47 de ani, în anul 2005! Oficial, comuniștii și criptocomuniștii, în ignoranța lor, l-au ținut „viu” aproape o jumătate de secol!

Deși au trecut peste șase decenii de la plecarea sa întru Domnul, nici în ziua de astăzi, justiția din România nu l-a reabilitat pe acest corifeu din „Generația Marii Uniri” și nici pe cei mulți, asemenea lui.

Referindu-se la personalitatea și destinul părintelui ieromonah Leon Manu, canonicul dr. Nicolae Brânzeu scria: „Orator excelent, figură prezentabilă, intelectual de elită, bun scriitor, apreciat în literatura liturgică, omul merita mai mult decât i-a fost soarta… După desființarea cultului unit, a stat doi ani incognito, la un frate, apoi trei ani, a fost reținut, fără condamnare. După acțiunea de la Cluj, din 1956, a luat și el zece ani și se spune că a murit la Gherla”.

Întâiul Primar român al Hațegului, propus pentru canonizare la Vatican: cauza Martirului Ieromonah Leon Manu, pe calea Beatificării și ridicării la Cinstea Altarelor!

La 13 martie 2018, sub oblăduirea Congregației pentru Cauzele Sfinților de la Vatican, potrivit Instrucțiunii „Sanctorum Mater”, în cadrul Eparhiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla, a început procesul de Beatificare și Canonizare a Servului Lui Dumnezeu, Ieromonahul Leon Manu, fost egumen al Mănăstirilor Maria-Pocs, Prislop (județul Hunedoara), Bixad, Moisei și Nicula, urmând ca documentele Tribunalului pentru beatificare și canonizare să fie trimise la Vatican, spre a intra în faza romană.

Prin lupta statornică și pătimirile sale pentru credință, cel „chemat «pe calea aleasă și împărătească a Crucii»,… ieromonahul Leon Manu”, se înscrie în „Martirologiul” creștin al Neamului românesc.

Pentru pioasa aducere aminte, în sânul societății civile hunedorene, s-a conturat inițiativa realizării unui monument dedicat celui ce a fost întâiul primar român al orașului Hațeg – ieromonahul Leon I. Manu, care să fie amplasat chiar în fața primăriei.

 

Dr. Dorin Petresc