Un șofer serios turmentat a acroșat un autoturism parcat, după care și-a văzut de drum
La data de 26.07.2021, în jurul orei 16:10, Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată de un bărbat cu privire la faptul că un autoturism i-a acroșat oglinda autoturismului, care era parcat pe marginea părții carosabile, pe strada Aurel Vlaicu, din Hunedoara, şi este posibil ca cel aflat la volanul respectivului autoturism, care şi-a continuat deplasarea, să se afle sub influența băuturilor alcoolice.
Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului l-au identificat, pe bulevardul Libertății, din municipiul Hunedoara, pe conducătorul auto implicat în evenimentul rutier fără victime, un bărbat în vârstă de 56 de ani, din municipiul Hunedoara.
Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentraţie de 1,16 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală.
IPJ Hunedoara