Un șofer de 75 de ani, băut la volan, a căzut în șanț

Depistat cu o alcoolemie de 1,08, un șofer de 75 de ani, a căzut cu mașina în pârâul din satul Peșteana, comuna Densuș. În urma impactului, s-a rupt parapetul podului, iar mașina s-a răsturnat în albia apei. Șoferul a refuzat transportul la spital.

„La data de 03 aprilie 2024, în jurul orei 18:35, polițiștii Secției de Poliție Rurală Hațeg au fost sesizați despre faptul că un autoturism se află, căzut, într-un  pârâu situat în satul Peșteana, comuna Densuș.

Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au depistat un bărbat în vârstă de 75 de ani, din comuna Ghiroda, județul Timiș, care se afla în autoturismul răsturnat în pârâul (cu care a rupt parapetul podului).

La fața locului s-a deplasat o ambulanță, în vederea acordării de îngrijiri medicale, însă conducătorul auto a refuzat transportul la spital.

În urma testării bărbatului cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație de 1,08 mg/l, alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei”, afirmă polițiștii după ce i-au fost întocmit și un dosar penal.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *