Un șofer beat criță s-a deplasat cu mașina personală până la poliție să se consulte în privința unui eveniment rutier
În data de 09 mai 2023, în jurul orei 12:20, la sediul Poliției Municipiului Hunedoara s-a prezentat un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Hunedoara, pentru lămurirea situației privind un eveniment rutier.
Bărbatul s-a deplasat la sediul Poliției conducând autoturismul personal, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentraţie de 0,90 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală.