Un primar a murit după ce a fost infectat cu noul coronavirus

Primarul din Călăraşi, Daniel Drăgulin, a murit după ce a fost infectat cu noul coronavirus, el fiind internat la Institutul „Matei Balş”. „E o pierdere mare pentru noi, Dan Drăgulin a fost foarte bun coleg, un om care a avut rezultate deosebite în administraţie şi această pierdere o resimţim din greu”, a declarat, luni, premierul Ludovic Orban.

„Dan Drăgulin, bunul nostru coleg şi prieten a pierdut bătălia pentru viaţă în Spitalul Matei Balş. A fost infectat cu coronavirus, el nu a mai putut, în ultima săptămână, să participe la campanie şi după terminarea alegerilor a luptat cu boala şi, din păcate, a decedat în cursul acestei dimineţi. E o pierdere mare pentru noi, Dan Drăgulin a fost foarte bun coleg, un om care a avut rezultate deosebite în administraţie şi această pierdere o resimţim din greu. Transmit familiei condoleanţe şi faptul că suntem alături de familie. Regret profund”, a afirmat, luni, Ludovic Orban.

Orban a spus că Drăgulin era internat din miercurea dinainte de alegerile locale şi avea şi alte probleme de sănătate, „nu atât de grave”.

„Dl. Drăgulin era un om în putere, un om în activitate, un care şi-a exercitat şi funcţia de preşedinte al filialei PNL Călăraşi, funcţia de primar şi-a exercitat-o în cele mai bune condiţii. Nu ştii niciodată ce efecte are virusul şi e clar că provoacă decese. Noi am ţinut legătura cu dl director Streinu-Cercel permanent, am fost informat de evoluţia stării de sănătate, de faptul că a avut forme grave de manifestare şi din nefericire s-a produs acest deznodământ”, a adăugat premierul.

Daniel Drăgulin avea 59 de ani şi era primar la Călăraşi din 2012.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *