Un parc și un teren de sport vor fi amenajate în comuna Teliucul Inferior
Un parc și un teren de sport vor fi amenajate în comuna hunedoreană Teliucul Inferior. Este vorba de un contract în valoare de 762.793 lei fără TVA. Contractul constă în execuția lucrărilor de amenajare a unor spații de agrement în comuna Teliucu Inferior, constând în amenajarea unui parc în localitatea Teliucu Inferior și a unui teren de sport în localitatea Cinciș Cerna.
În ceea ce privește obiectul 1, respectiv amenajare parc în satul Teliucul Inferior, acesta va fi realizat în zona căminului cultural din localitate. Acolo există un spațiu cu zone verzi și alei pietonale aflate în stare de degradare, având o suprafață de 2320 mp.
”Aleile pietonale sunt realizate din beton și asfalt de clasă inferioară, afectate de factorii climaterici. (…) Pe amplasament nu există mobilier urban, doar zonele verzi sunt împrejmuite cu garduri joase din oțel rotund sau pătrat”, arată documentația.
În ceea ce privește al doilea obiectiv de investiții din cadrul aceluiași contract, acesta va fi realizat în spatele școlii din satul Cinciș Cerna.
”În prezent pe latura nordică a parcelei, în spatele clădirii școlii se află o suprafață de teren acoperită de un strat de asfalt degradat de formă dreptunghiulară (…). acest teren este folosit de elevii școlii pentru activități sportive, fără a avea dimensiunile și dotările necesare. Actualmente în curtea școlii există doar o platformă destinată pentru sport”, mai arată documentul.
Lucrările sunt finanțate din fonduri europene prin Programul Național de Dezvoltare Rurală. Ofertele se pot depune până în data de 10 aprilie.
Colaborator