Un operator economic din Shopping City Deva, amendat de ITM

Potrivit unei informări primite din partea Inspectoratului Teritorial de Muncă Hunedoara, la sfârşitul săptămânii trecute, în zilele de sâmbătă și duminică, au avut loc 11 acţiuni de control în zone comerciale, pentru prevenirea răspândirii „Covid-19”.

La solicitarea prefectului județului Hunedoara, Călin-Petru Marian, acțiunea de prevenire s-a desfășurat în comun cu reprezentanţi ai altor instituţii hunedorene cu atribuții de verificare și control . Au fost efectuate șapte controale în zona Petroșani și trei în municipiul Deva.

Pentru că un operator economic cu activitate în Complexul de magazine Shopping City Deva nu a respectat prevederile legale, în sensul că nu a respectat cerinţa de a asigura un minim de 7 mp/persoană, a rezultat aglomeraţie în special în zonele de intrare şi de ieşire, şi implicit un pericol de infectare. A fost aplicată o sancţiune contravențională de 1.000 lei.

Inspectorii I.T.M. Hunedoara reamintesc operatorilor economici câteva din prevederile Regulamentului 1088/16.06.2020, emis de ministrul sănătăţii, privind stabilirea măsurilor specifice de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 pentru activităţile în centrele comerciale de tip MALL, în care îşi desfăşoară activitatea mai mulţi operatori economici.

– amplasarea de marcaje orientative în lifturi, scări rulante şi în zonele de circulaţie pentru menţinerea distanţei fizice de minimum 2 m şi evitarea staţionării îndelungate în grupuri mai mari de 6 persoane;

– accesul clienţilor în cadrul centrelor comerciale tip mall se va realiza astfel încât să se asigure distanţarea fizică (numărul maxim de persoane va fi calculat în funcţie de suprafaţa centrului comercial, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 7 mp/persoană);

– instalarea de panouri separatoare în toate zonele de informare/birouri vânzare/casă marcat/ghişee;

– dezinfecţia frecventă a suprafeţelor cu produse biocideavizate/ autorizate pentru toate spaţiile comune din interiorul centrelor comerciale (holurile principale ale clădirii, lifturi, coridoare, scări etc.);

– dezinfectarea frecventă a caselor de marcat şi POS-urilor cu dezinfectanţi avizaţi/autorizaţi, precum şi încurajarea plăţilor cu cardul;

– instalarea de dispensere cu produse biocide avizate/autorizate pentru dezinfecţia mâinilor în toate zonele de acces în centrul comercial, comune din interiorul centrelor comerciale (holurile principale ale clădirii, lifturi, coridoare, scări etc.);

– asigurarea igienizării toaletelor cât mai frecvent posibil;

– instruirea personalului de curăţenie din centrele comerciale privind măsurile de protecţie individuală, procedurile de curăţare şi dezinfectare a spaţiilor comune din interiorul centrelor comerciale (holurile principale ale clădirii, lifturi, coridoare, scări etc.), măsurile de eliminare a deşeurilor.

-asigurarea de echipament individual de protecţie adecvat nivelului de risc (de exemplu, mască cu cartuş filtrant pentru cei care întreţin echipamentele de ventilaţie, schimbă/curăţă filtrele) şi instruire privind modul de utilizare a echipamentului individual de protecţie (EIP);

– interzicerea testării produselor cosmetice pe piele;

– unităţile de alimentaţie publică din cadrul centrelor comerciale vor asigura servirea de produse alimentare doar în sistem „take away“;

Având în vedere apropiatele sărbători de iarnă şi posibila aglomerare a magazinelor, controalele vor continua şi în perioada următoare, iar acolo unde se va constata încălcarea prevederilor legale se vor aplica sancţiunile corespunzătoare.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *