Un nou templu descoperit la Sarmizegetusa Regia. Anunţul arheologilor modifică manualele de istorie

„Pe terasa a IX-a, am reuşit să identificăm vestigiile unui nou templu, al optulea documentat pentru zona sacră de la Grădiştea de Munte”, a declarat Răzvan Mateescu, coordonatorul ştiinţific al şantierului arheologic de la Sarmizegetusa Regia.

Este oficial – zona sacră din fosta capitală dacică are nu mai şapte – cum se ştia până acum, ci opt temple! „Asta înseamnă o mulţime de lucruri, dar deocamdată o să fim rezervaţi în declaraţii. Putem să spunem însă că nu ştim cărei zeităţi era dedicat, doar că avea dimensiunile asemănătoare templului mare de pe terasa a X-a”, spune Mateescu.

„Este o informaţie importantă în primul rând pentru lumea ştiinţifică, apoi pentru toţi cei care iubesc istoria. Asta ne arată că zona sacră – acest sanctuar cu mai multe temple – este mai mare decât îl cunoşteam şi s-ar putea să avem şi alte surprize pe viitor când se extind cercetările pe terasele superioare”, spune Angelica Bălos de la Direcţia de Cultură Hunedoara.

Anunţul oficial al descoperirii unui nou templu a fost făcut cu prilejul „Zilei porţilor deschise”, dar nu este singura noutate cu care vin în acest an arheologii: „Nu doar că am reuşit să identificăm planul acelui templu, dar şi mai interesant este faptul că, ceva mai jos, am reuşit să identificăm resturile incendiate ale unui alt edificiu, ceea ce ne face să credem că avem aici o situaţie mult mai complexă pentru tot ce înseamnă terasa a noua”, adaugă Mateescu. Noul templu are forma unui patrulater şi era orientat „aproape pe direcţia nord-sud”.

Pentru a construi pe această terasă, arheologii cred că s-au adus aici cantităţi impresionante de pământ pentru a supraînălţa şi stabiliza locul. Se bănuieşte că edificiul avea coloane din lemn, dar nu se cunoaşte încă înălţimea lor. De exemplu, la templul de pe terasa de mai jos, terasa a X-a, coloanele de andezit măsurau undeva la peste şapte metri înălţime: „Pentru un om din antichitate, obişnuit cu căsuţe mici, priveliştea era obsolut impresionantă”, crede Mateescu. Cătălin Cristescu, de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, completează: „Avem suficiente date ca să stabilim planimetria, am văzut că are piese de calcar, sunt şi gropi săpate în umpluturi pentru a susţine coloanele. Avem suficiente date acum pentru a merge mai departe cu cercetarea şi să îl publicăm în câţiva ani.”

Campania din acest an a adus zâmbetul pe chipul specialiştilor în istoria dacilor. Pe terasa a IX-a, în capătul stâng al drumului pavat, descoperirea unei alei frumos şi atent amenajată în antichitate a atras atenţia arheologilor încă de anii trecuţi. În 2019, profesorul universitar Gelu Florea bănuia că în săpătură s-au găsit urmele unui posibil temple: „Anul acesta (2019 – n. red.), am extins cercetările de pe această terasă. Aici au fost găsite urmele unui edificiu monumental, un edificiu de mari dimensiuni, cu un plan care urmează să fie definitivat în anii următorii. Ceea ce ştim până acum este că avem de-a face cu o clădire cu baze de piatră ale unor coloane foarte probabil din lemn. Funcţionalitatea, dimensiunile, planul complet urmează să fie descoperite în anii următori. Vom ştii mai multe după ce se asamblează toate datele pe care le avem deja şi cele care veni – datele planimetrice şi materialul arheologic care a fost descoperit.”

După alte săpături, analize şi dezbateri, cei din colectivul de cercetare de la Sarmizegetusa Regia sunt siguri că au descoperit cel de-al optulea templu din fosta capitală dacică. Ba, mai mult, se crede ca templul recent descoperit ar fi fost ridicat pe locul unui alt fost templu. În secţiunea accesibilă vizitatorilor în acest an, sunt expuse fragmente de ceramică şi o parte din uneltele şi aparatura cu care au lucrat studenţii şi universitarii timp de trei săptămâni: „Am reuşit să identificăm încă o dată, un strat cu mult cărbune, cu multă arsură şi multe seminţe carbonizate, care sunt resturile unui edicifiu anterior celui documentat anii trecuţi. În acest strat sunt foarte multe piese – ceramică, sticlă, multe, multe seminţe carbonizate”, spune cercetătorul ştiinţific Cătălin Cristescu.

Printre resturile găsite sunt bucăţi de tencuială, nu una simplă, ci pictată – arheologii au descoperit mai multe nuanţe, dar şi motive geometrice. Sunt benzi de culoare, se folosesc nuanţe precum cremul, roşu, brun şi negru. Se crede că bucăţile pictate provin din tencuiala interioară a templului ars: „Tencuiala, mai ales una pictată, nu este des întâlnită, nu oricine îşi permitea aşa ceva – avem o serie de indicii arheologice potrivit cărora şi edificiul din faza anterioară era unul impozant”, spune Răzvan Mateescu. În plus, în săpătură, s-au găsit şi multe fragmente de ţiglă şi olane, situaţie care poate duce cu gândul la existenţa unui templu cu acoperiş diferit faţă de restul edificiilor.

Pe lângă multe piese de ceramică şi metal recuperate din săpătură, arheologii au găsit multe seminţe carbonizate – două tipuri de grâu, mei, bob şi in. „Pe terasa a IX-a, am deschis o suprafaţă mai mare pentru a lămuri stratigrafia şi configuraţia terenului. Ştiam din anii trecuţi că, la un moment, dat avem un pavaj de micaşist, care se regăseşte pe toată suprafaţa terasei a IX-a şi care are legătură cu edificiul monumental documentat anii trecuţi. Am suprapus nişte săpături mai vechi, inclusiv una de-a noastră, din 2017. Am coborât nivelul pentru a vedea ce este mai jos. Am reuşit să golim vechile intervenţii din anii 50, un sondaj mai vechi şi chiar o groapă de secol 19, una care nu are legătură cu arheologia. Am trecut mai jos decât săpasem în 2017 şi acum suntem pe un nivel de amenajare al terasei a noua. Anul viitor vom vedea dacă, înspre buza terasei, vom reuşi să documentăm, la fel ca anul trecut, zidul de susţinere al acestei terase, să-i vedem traseul şi configuraţia”, completează Cristescu.

Descoperirea noului templu va schimba cu siguranţă manualele de istorie. Totul a plecat de la un indiciu din 1990: “Săpătura veche a fost un bun punct de plecare pentru noua campanie. Încă din anul în care s-au reluat campaniile arheologice, am descoperit un nou segment al aleii pavate, dar aceasta nu mai era cu dale de calcar cum ştiam din 1990, ci avea, în primul rând, dale din gresie, foarte bine păstrate. În anul următor, am extins săpătura arheologică şi am avut din nou o surpriză – dalele de calcal sau gresie nu mai apăreau, dar au apărut dale de andezit”, povesteşte Răzvan Mateescu.

Pentru „Ziua porţilor deschise”, colectivul de cercetare de la Grădiştea de Munte a şi realizat un panou cu fotografii din campaniile de anii trecuţi unde sunt surprinse elemente din alee: „Dacă în 2017, avem mai multă gresie şi un singur element de andezit şi foarte puţin calcar, la săpătura din 2018, andezitul este majoritar şi calcar, aproape deloc. Profesorul Ioan Glodaru găsise un tronson numai de calcar. Practic, configuraţia aleii se schimbă de la un metru la altul, foarte foarte interesant. Nu am prins joncţiunea cu drumul pavat ca să vedem cum se legau”, adaugă Cătălin Cristescu.

 

Nu doar că este un segment total diferit faţă de drumul pavat, ci este şi o construcţie extrem de bine realizată de către meşterii antici. Dalele de gresie şi cele de andezit sunt potrivite „la milimetru”, cu o pricepere care surprinde constructorii moderni şi îi entuziasmează pe arheologi: „Aleea care duce la noul templu, este o ramificaţie a drumului pavat principal. Era făcută din dale de gresie şi de andezit, plus calcar. Este singura construcţie de acest fel pe care o avem identificată în momentul de faţă la Grădiştea de Munte. Aleea este unul dintre obiectivele pe care vrem să le includem în tot ceea ce înseamnă traseul vizitatorilor în anii următori. Trebuie să o luăm pas cu pas. Anul viitor continăm şi credem că vom descoperi un segment ceva mai mare din zidul de susţinere al terasei”, spune Răzvan Mateescu.

Campania arheologică care a vizat deschiderea unor porţiuni pe drumul pavat şi pe terasa a IX-a a durat trei săptămâni şi a antrenat zeci de studenţi şi masteranzi la istorie alături de membrii colectivului de cercetare. Campania a fost susţinută exclusiv cu bani alocaţi de Consiliul Judeţean Hunedoara. În 2021, 100 de mii de lei au fost direcţionaţi din bugetul judeţului.

Anul acesta însă s-au derulat la Grădiştea de Munte două campanii arheologice majore. „Prima dintre ele a privit zidul fortificaţiei pentru că a intrat în derulare unul dintre proiectele majore care priveşte conservarea şi restaurarea fortificaţiei antice de la Grădiştea. Timp de câteva săptămâni s-au făcut săpături arheologice de-a lungul zidului şi rezultatele, vă pot spune de pe acum, au fost mai mult decât surprinzătoare chiar şi pentru noi. Pentru colegii arhitecţi, din tot ce ne-au spus până în momentul de faţă, sunt încurajatoare – le oferă îndeajuns de multe informaţii pentru ca ei să propună cele mai bune măsuri de conservare şi protejare a monumentului”, susţine Răzvan Mateescu. Cercetătorul este rezervat în declaraţii tocmai pentru a lăsa arhitecţilor şansa de a anunţa în viitor ce soluţii vor găsi pentru restaurare.

Încântarea arheologilor în ce priveşte fortificaţia de la Grădiştea de Munte vine de la faptul că, în ciuda campaniilor din trecut şi a restaurărilor anterioare prost făcute, s-au găsit bucăţi nealterate de istorie: „Cel mai mult ne-a bucurat faptul că am putut să documentăm structura zidului, mult mai mult decât era documentată până în momentul de faţă. Am descoperit informaţii, unele noi atât în ce priveşte zidul, cât şi fortificaţia”, explică Mateescu.

Practic, şi dacii, şi romanii, modifică configuraţia locului şi cercetarea este o provocare pentru arheologi. De exemplu, dacă fortificaţia ridicată de romani, după cucerirea Regiei, este mult mai mare şi se întindea pe aproape trei hectare, cea dacică era mult mai mică: „Zidurile fortificaţiei, aşa cum le vedem noi acum, sunt dintr-o fază ulterioară drumului pavat, aşa cum îl ştim: cu lespezi de calcar şi cele două borduri. Exista o fortificaţie dacică, era contemporană cu drumul pavat, dar era una mult mai restrânsă decât ceea ce vedem noi, în momentul de faţă, pe teren. Prima fortificaţie avea aproape un hectar şi cuprindea primele trei terase ale Sarmizegetusei Regia”.

Nici restaurările porţilor nu au respectat întocmai informaţia istorică, iar arheologilor le este clar că proiectul major de restaurare va schimba în anii următori câteva elemente din ce se poate acum vedea în fosta capitală dacică. „Exista un drum pavat cu bucăţi de micaşist care străbătea întreg Cartierul civil de vest. Undeva, în zona porţii de vest, în interiorul fortificaţiei, acel drum avea o legătură cu cel pavat cu lespezi de calcar. Drumul avea un rol ceremonial în antichitate, era folosit când se făceau procesiunile dinspre fortificaţie spre zona sacră. În anii următori, vom vedea dacă se trecea printr-o poartă sau este vorba despre o structură mult, mult mai elaborată. Am evita deocamdată să spunem cum arăta întregul traseu al drumului pavat. Încă de pe vremea lui Constantin Daicoviciu se ştie că pe acest drum se cobora în cadrul unor procesiuni. Toate personajele pe care le ştim că foloseau acest drum erau din vârful societăţii dace. Probabil, că şi regii participau la asemenea procesiuni”, susţine Răzvan Mateescu.

Săpăturile din acest an vor fi acoperite pentru conservare în zilele următoare. În doar câteva ore, vineri, de Ziua porţilor deschise, la Sarmizegetusa Regia au fost peste 300 de vizitatori care au beneficiat de tururi ghidate gratuite. Evenimentul a fost organizat de Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică a Județului. Hunedoara. Copiii au putut participa la diverse ateliere, precum cele de modelare a lutului organizate împreună cu Fundaţia Mihai Eminescu Trust.

Laura OANA