Un nou mamifer mezozoic descoperit în Haţeg
O specie nouă de mamifer primitiv de la finalul Mezozoicului (Cretacic terminal) a fost descrisă de o echipă româno-belgiană – alcătuită din Vlad Codrea şi Alexandru Solomon, de la Universitatea Babeş-Bolyai, respectiv Muzeul Judeţean Mureş şi din Thierry Smith, Ghéreint Devillet, de la Institutul Regal de Ştiinţele naturii din Bruxelles, Belgia – pornind de la o descoperire mai veche a lui Codrea.
Descoperirea a fost publicată în prestigioasa revistă Journal of Mammalian Evolution, iar specia are la bază un fragment de craniu asociat cu un premolar inferior şi un fragment de mandibulă al altui individ.
Fragmentul de craniu cu dinţi asociaţi şi cel de mandibulă au fost descoperite la Nălaţ-Vad, judeţul Hunedoara, în roci având vârste estimate în jur de 70 milioane de ani care dovedesc posibila existenţă a unui domeniu insular, aşa-numita „Insulă Haţeg”.
„Analizele caracterelor morfologice ale acestor vieţuitoare au permis paleontologilor să demonstreze că taxonul semnalat în 2018 drept Litovoi tholocephalos de la Pui, Bazinul Haţeg, nu este altceva decât un sinonim a ceea ce fusese anterior descris cu ani în urmă, din aceeaşi localitate, drept Barbatodon transylvanicus. Cum genul Litovoi (caracterizat de autorii studiului din 2018 drept un animal „cu creier mic”) fusese dedicat voievodului care stăpânise în Evul Mediu ţinuturile Olteniei de Nord şi Haţegului, putem spune că prin noua contribuţie recent publicată, asistăm la a doua sa «moarte», cea dintre numirile zoologice”, se arată într-un comunicat remis News.ro.
Noua descoperire demonstrează, pe de o parte, diversitatea vechii faune haţegane, iar pe de alta, aduce claritate în sistematica mamiferelor ce au trăit în urmă cu milioane de ani, servind de asemenea la înţelegerea vechilor medii de viaţă precum şi a faunelor care le-au populat.
De asemenea, acest nou taxon completează seria de descoperiri realizate recent de echipa de cercetare condusă de prof. Vlad Codrea.
Vlad Codrea este profesor universitar doctor la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi profesor asociat la Secţia de Ştiinţele Naturii a Muzeului Judeţean Mureş. Dr. Alexandru-Adrian Solomon este muzeograf la Secţia de Ştiinţele Naturii.
news.ro