Un nou concept de produse handmade prinde viață în Valea Jiului
Pasiune, talent și dorința de a oferi celor dragi cadouri personalizate. Asta fac doi tineri din orașul Petrila, care cu talent, pasiune și mâini dibace uimesc prin creațiile lor. Flori de hârtie, rame pentru tablouri sau magneți de frigider din lemn sunt doar câteva din obiectele pe care Alexandra și Florin Cărămidariu le realizează. Sunt cadouri personalizate, unicat ce pot fi oferite celor dragi cu ocazia sărbătorilor de Crăciun și nu numai.
“Credem cu tărie în emoţia unui cadou perfect şi ne adaptăm constant. Căutăm să venim cu lucruri noi. Facem asta din pasiune. Pasiunea pentru frumos și plăcerea de a vedea uimirea de pe chipul celor care primesc aceste cadouri personalizate”, spune Alexandra Cărămidariu.
Celor doi tineri nu le-a fost ușor. Sunt tehnici noi, pe care le-au învățat acasă, uitându-se la tutoriale.
“Am vrut să ne dăm bătuți. Am încercat o dată, am încercat de două ori, am încercat de trei ori și nu ne-a ieșit, dar am continuat până am reușit, iar acum privim cu plăcere la munca noastră”, mai spune Alexandra.
„Flori din Hârtie” s-a născut din dragoste nemărginită pentru detalii și s-a extins pe mai multe paliere. Cei doi tineri sunt creativi şi pasionaţi de frumos care creează cadouri perfecte. Fiecare obiect creat are o poveste aparte. Handmade, sau pasiunea produselor unicat. Există oameni, nu mulți, care după ce se întorc de la serviciu, continuă o altă muncă. Talent, artă, pasiune îi descriu pe cei doi tineri.