Un monument bisericesc dispărut din Deva: Capela armenească închinată „Neprihănitei Zămisliri a Sfintei Fecioare Maria” și „Sfântului Mucenic Ștefan”

În timpul împărătesei Maria Terezia, negustorii armeni din Deva și-au construit propriul lăcaș bisericesc, în mijlocul pieței centrale a orașului. Bombardată cu ghiulele în toiul Revoluției de la 1848-1849, capela a căzut treptat în ruină, iar după 120 de ani de existență (1766-1886), Primăria Devei a trebuit să o cumpere cu „valută austriacă”, pentru a o putea demola. În rândurile care urmează, vă vom oferi povestea puțin cunoscută a Capelei armenilor din Deva.

 

Armenii în Ardeal, rememorări istorice

Pe teritoriul țării noastre, armenii au tradiții istorice străvechi, prezența lor fiind atestată încă din perioada Imperiului Bizantin. În Transilvania, stabilirea acestora este semnalată, în veacurile al X-lea și al XI-lea, când ducele Géza și regele Ștefan I au înzestrat un număr de armeni cu anumite privilegii. Deja, în secolul al XIII-lea, sub regii Andrei al II-lea și Béla al IV-lea, armenii posedau în Voievodatul Transilvaniei mănăstiri și moșii. Ceva mai târziu, pe la 1343, își aveau chiar propriul arhiereu, pe Episcopul Martin de Tălmaciu. În următoarele două veacuri, aceștia ajunseseră să se coaguleze în mici comunități de comercianți și meșteșugari, la Brașov, Sibiu, Bistrița, Alba-Iulia, Făgăraș. În secolul al XVII-lea, datorită oprimărilor de tot felul, numeroși armeni au emigrat din Moldova și Polonia, refugiindu-se în Transilvania. Principele ardelean Mihail Apafi I le-a oferit protecție, autonomie și drepturi comerciale, permițându-le să se așeze la Gheorgheni, Bistrița, Miecurea-Ciuc, Șumuleu, Alba-Iulia etc.

 

În secolul al XVIII-lea, armenii ardeleni reprezentau, deja, un important factor comercial în dezvoltarea economiei transilvănene. Trecuți treptat la confesiunea romano-catolică, ei au dobândit dreptul de a-și întemeia așezări urbane proprii, precum „Armenopolis” (Gherla) și „Elisabethopolis” (Dumbrăveni), ambele declarate de către împărat, la 1799, „orașe libere crăiești”. Armenii transilvăneni s-au mai stabilit la: Cluj, Oradea, Arad, Aiud, Reghin, Deva, Năsăud, Abrud, Odorhei, Carei, Remetea, Toplița ș.a.

O pleiadă întreagă de personalități românești au ascendențe armenești, amintindu-i aici doar pe: Spiru Haret, Gheorghe Asachi, Virgil Madgearu, Manuc Bei, Garabet Ibrăileanu, generalul Iacob Zadik, Vasile Conta, Dumitru Bagdasar, Ana Aslan, Mihail Jora, David Ohanesian, Anda Călugăreanu.

 

La un deceniu după „marele foc de la 1756”, negustorii armeni din Deva ctitoresc o capelă în mijlocul pieței orașului, pe care o închină Sfintei Fecioare Maria și Sfântului Mucenic Ștefan

Încă din perioada Principatului (secolul al XVII-lea), la Deva, se statornicise o comunitate mică de negustori armeni romano-catolici, care proveneau, în marea lor parte, din orășelul Dumbrăveni (Elisabethopolis, Ibașfalău, Elisabetfalva), atașați puternicelor tradiții creștine moștenite din străbuni. Documentele timpului menționează, printre aceștia, familiile: Bosnyák, Mitrovits, Ötvös, Issekutz. Însă, de departe, cei mai înstăriți erau frații Istvan și Márton Bosnyák, comercianți cu titlu de noblețe, atașați preceptelor religioase ale „Ordinului Mekhitarist”.

Deoarece biserica romano-catolică a Mănăstirii Franciscane din Deva era situată departe de centrul orașului și prin acest impediment, participarea armenilor la serviciul liturgic devenise anevoioasă, frații Bosnyák s-au gândit să fondeze un mic lăcaș bisericesc, chiar în mijlocul târgului. Este, însă, foarte posibil ca edificarea așezământului basilical să fi constituit un act de devoțiune, închinat Maicii Domnului și Buneivestiri, din partea micii comunități armenești a Devei, afectată de pe urma incendiului din anul 1756, despre care cronica Mănăstirii Franciscane de aici consemna: „1756. Mare foc la Deva. A ars officina domeniului și alte prăvălii și case ale armenilor”.

Obținându-se înalta aprobare din partea împărătesei Maria Terezia, cu acordul Guberniului Transilvaniei și binecuvântarea Episcopului catolic de Alba-Iulia, între anii 1765-1766, frații Istvan și Márton Bosnyák au construit, pe cheltuiala lor, o capelă cu statut de paraclis, în piața centrală a Devei (Piața Unirii – n.n.), pe care au înzestrat-o cu odoarele îndătinate. Noua ctitorie catolică a primit hramurile „Neprihănita Zămislire a Sfintei Fecioare Maria” și „Sfântul Mucenic Ștefan”, iar Sfânta Liturghie s-a slujit la altarul său, începând cu data de 1 ianuarie 1767.

O „legendă urbană” de factură romantică, vehiculată prin Deva în secolul al XIX-lea, spunea că această capelă ar fi fost ridicată de cei doi frați armeni, nu atât din motivații cucernice, cât pentru ca aceștia, deveniți concurenți în neguțătorie, să nu se mai poată vedea unul pe celălalt, din casele lor situate față în față, pe ringul pieței din inima orașului. Casele, laolaltă cu prăvăliile lor, s-ar fi aflat pe două laturi opuse ale pieței devene: „…unul își avea prăvălia cam acolo unde se ridicau… casele Oroveanu, iar al doilea, vis-a-vis, unde… își are prăvălia Dolcsig”.

 

Primarul Devei, armeanul Antal Issekutz, a reconstituit destinul istoric al „Fostei Capele ce se afla în piața Devei”

Printre cele dintâi condeie care au consemnat date despre capela armenilor, se numără primarul pașoptist al Devei, Antal Issekutz, care a studiat arhiva Mănăstirii Franciscane din localitate, unde a descoperit prețioase referințe istorice privitoare la capela armenească. Familia lui Issekutz se ridicase din rândul comunității armenilor de la Dumbrăveni, devenind furnizori ai Episcopiei latine a Transilvaniei și arendași ai domeniului Gheorgheni.

În anul 1899, pe baza datelor extrase din „Historia domus” a Mănăstirii Franciscane din Deva, completate cu propriile mărturii, acesta a publicat un articol intitulat „Fosta Capelă ce se afla în piața Devei”, ilustrându-l cu singura fotografie în care apare micul lăcaș bisericesc de altădată.

 

„Convenția” armenilor încheiată cu franciscanii a deschis capela pentru maghiarii și românii din Deva

Astfel, aflăm că, la 8 mai 1767, a fost încheiată o „Convenție” („Conventio”), între cei doi ctitori armeni – „Stephanus Bosnyák și Martinus Bosnyák”, pe de-o parte, și reprezentanții Mănăstirii Franciscane din Deva, pe de altă parte, prin care fuseseră convenite anumite reguli privind buna funcționare a capelei. Spre pildă, în document, se prevedea: capela să fie în custodia Congregației franciscane din Deva; în acest lăcaș, se puteau oficia Sfinte Liturghii în orice zi a anului, mai puțin la sărbătorile de Crăciun și Paști; „este permis să se țină predici în capelă, uneori în limba maghiară sau română”; pentru serviciul religios prestat, fondatorii se angajau să plătească sacerdoților Mănăstirii Franciscane 150 de florini renani; întreținerea și înzestrarea capelei cu cele adecvate cadrului bisericesc cădeau în responsabilitatea „domnilor ctitori”.

 

Cripta de sub capelă

Sub capelă, s-a amenajat o criptă, în care, pe parcursul timpului, au fost înmormântați: membrii familiei fondatoare, reprezentanți ai comunității armene din Deva, comandanți militari ai orașului și cetății, precum David Eberhard de Beckard și maiorul Borwicz Károly, notarul comitatului Hunedoara – Ponori Pál. Tot în subterana capelei armenești, s-au aflat mormintele a două dintre victimele incendiului din februarie 1808, care cuprinsese Deva, și anume „Lengyel Lukács, de 60 de ani, și fiul său Manó, de 15 ani, înnecați cu fum” („fumo suffocati”). În plus, alți 20 de defuncți și-au dormit somnul de veci în mormintele din apropierea capelei, astfel că, în plină piață centrală a orașului, prinsese contur un mic cimitir.

Hărțile militare ale Imperiului Habsburgic și, ulterior, ale Imperiului Austro-Ungar îi atestă existența în plan cartografic.

Capela s-a aflat în bună rânduială, atâta vreme cât ctitorii s-au ocupat de ea. După moartea fraților Bosnyák, așezământul a ajuns în grija negustorilor de origine armeană din Deva. Totuși, onorariul de 150 florini nu a mai putut fi plătit călugărilor franciscani, ci numai ocazional, prin mărinimia „unora dintre credincioșii mai zeloși”. Următorul curator-șef care le-a succedat fraților Bosnyák a fost comerciantul Ötvös Lukács. După acesta, sarcina îngrijirii sfântului lăcaș a revenit soției și fiilor săi, Antal și Lukács, „fără nici o taxă”.

 

„Suveniruri” de-ale Revoluției pașoptiste – ghiulele de tun în pereții „Casei Lui Dumnezeu”

În iureșul Revoluției de la 1848-1849, mai precis în Miercurea Paștelui din 1849, trupele revoluționare maghiare venite de la Simeria au invadat Deva. În semn de ripostă, mica garnizoană a cetății a deschis tirul artileriei asupra acestora, astfel încât capela a fost lovită de câteva proiectile de tun, trase la ordinul „grănicerului Kodics”. Ca o relicvă istorică, una dintre ghiulele a fost încastrată în peretele capelei de zidarul Izai János, care, după demolarea acesteia, „a fost dusă la primărie și păstrată acolo”.

 

Semnele funeste ale ruinei

Dar, odată cu stingerea ultimilor curatori din familia Ötvös, capela a avut o soartă nefastă. În anii ̍70 ai secolului al XIX-lea, acoperișul și micul turn „au fost demolate”, iar Serviciul Divin s-a interzis în incinta lăcașului, timp de 8 ani. Potrivit mărturiilor timpului, edificiul se găsea într-un avansat stadiu de deteriorare, devenind un potențial pericol chiar și pentru trecători

Deoarece ajunsese într-o jalnică stare de ruină, la sfârșitul anului 1877, înșiși credincioșii au cerut demolarea capelei, printr-o petiție. La rândul lor, autoritățile Devei au încercat în zadar să o demoleze, fără ca acest lucru să poată fi împlinit, datorită înaltelor dispoziții contrare și chiar a unui „veto” din partea Episcopului romano-catolic de Alba-Iulia.

Chiar și așa, după anul 1878, lăcașul nemaifiind folosit în scopuri liturgice, mica obște greco-catolică română a Devei a inițiat demersuri pentru preluarea și renovarea acesteia ca biserică parohială, însă fără a avea vreo izbândă.

 

1886 – Anul demolării Capelei armenești din Deva

Astfel, deși închisă, capela din piața centrală a Devei continua să existe „într-o stare de dezintegrare”. Până la urmă, pe baza unui „tratat” pus în aplicare la 6 iunie 1886, încheiat cu Episcopul romano-catolic al Transilvaniei, Consiliul Orășenesc a răscumpărat-o, la prețul de 1500 florini valută austriacă, inventarul mobil transportat la Mănăstirea Franciscană din localitate și, la aceeași dată, monumentul a fost dărâmat.

Cu oarecare timp înainte de demolare, capela a fost fotografiată de comandantul orașului, căpitanul Alexandru Șuluț, fotodocumentul rămânând singura mărturie a existenței de 120 de ani a micului așezământ bisericesc ctitorit de negustorii armeni.

 

Ce s-a mai ales din ceea ce s-a risipit?…

Din micul turn al capelei, cele două clopote au ajuns, în cele din urmă, „în curtea școlii coloniștilor ceangăi din Deva, unde au fost așezate pe un suport de lemn”. Ex-primarul devean Antal Issekutz a consemnat și inscripțiile de pe aceste clopote. Pe o parte a unuia, erau încrustate, în limba germană, cuvintele „Pe mine m-a turnat Franz Josef  la Viena în 1765” („Mich hat gegossen Franz Josef in Wien 1765”). Pe al doilea, scria în armeană – „Acest clopot a fost dat Capelei în 1832 de către Ötvös Lukács Pedros Peter”.

Clopoțelul de la altar s-a folosit, încă mult timp după aceea, de către primarii Devei, „în timpul adunărilor generale, atunci când era cazul”. „Cronica” așezământului armenesc demolat „a fost reținută la un pastor”.

Prețul de 1500 florini primit de către episcopie a fost depus la o bancă din Alba-Iulia, în favoarea credincioșilor romano-catolici din Deva. De asemenea, materialul recuperat din dărâmarea pereților capelei a fost scos la licitație și cumpărat, cu 200 de florini, de arhitectul devean Tajtsik Ferencz, astfel încât suma totală încasată s-a ridicat la 1700 florini.

 

La aproape o jumătate de veac, vestigiile Capelei din Piața Unirii au răzbătut din nou, la lumină

Peste locul fostei capele armenești, s-a extins piața de alimente din centrul orașului Deva. Cu toate acestea, după nici o jumătate de secol, amintirea ei urma să răzbată din nou, la lumină. Așa după cum o relevă un articol din periodicul local „Gazeta Hunedoarei”, în ziua de 15 mai 1934, surpându-se pământul în Piața Unirii din centrul Devei, „lângă rezervorul de benzină” (?), s-a descoperit o cavitate subterană zidită și bine conservată, care, în urma unor cercetări, s-a constatat că nu era altceva „decât o criptă mortuară”. În interiorul acesteia, s-a găsit un coșciug cu oseminte. Documentarea a condus la concluzia că situl funerar ieșit fortuit la vedere nu reprezenta altceva decât ceea ce mai rămăsese din capela armenească de odinioară, învederându-se astfel faptul, că la demolarea din anul 1886, necropola de sub aceasta se astupase pur și simplu, fără a fi profanată. Puse în fața acestei întâmplări, la sfârșitul primăverii anului 1934, autoritățile locale au dispus reîngroparea deîndată a acelei „cripte” și, prin aceasta, conservarea in situ a vestigiilor cu pricina.

 

 

 

Semne ale bunei credințe…

Recent, concetățeanul și prietenul nostru, domnul dr. Lucian Ștefan, fizician la Ulm, în Germania, dar un erudit pasionat al istoriei meleagurilor hunedorene, a propus chiar câteva variante de punere în valoare a sitului fostei Capele armenești din Deva, prin marcarea conturului acesteia pe pavajul din Piața Unirii, precum și, la inițiativa subsemnatului, prin integrarea memoriei sale cartografice într-o expoziție outdoor. Pe cale de urmare, „dosarul” dispărutei Capele a „minorității” armenilor din Deva rămâne deschis, spre a ni-l asuma în propria „carte de identitate” a istoriei Devei.

Temeliile Capelei armenești, „ațipite” în continuare sub Piața Unirii din Deva?

Pe parcursul a peste opt decenii care s-au scurs de atunci, lucrările edilitare din Piața Unirii (amplasarea busturilor lui Horea Cloșca și Crișan, ridicarea statuii lui Petru Groza, amenajarea unui mic parc, amplasarea statuii împăratului Traian) nu au interferat cu fundațiile fostei capele romano-catolice.

În anul 2021, administrația locală a municipiului Deva a demarat un proiect de reabilitare a Centrului istoric al Devei, incluzând și perimetrul „Ansamblul urban «Piața Unirii»”, arie protejată clasată pe Lista Monumentelor Istorice sub codul HD-II-a-B-03218.09. Deși supravegheate arheologic cu specialiști din cadrul Muzeului Civilizației Dacice și Romane din Deva, pe traseul lor, lucrările nu au surprins, deocamdată, situl fundației fostei capele armenești.

 

 

Dorin PETRESC