Un miner a murit la Mina Peşteana Jiu
Un miner în vârstă de 48 de ani de la Mina Peşteana Jiu, din judeţul Gorj, şi-a pierdut viaţa, după ce a fost prins de banda de troliu, care transportă cărbunele, fiind zdrobit. Medicii au încercat resuscitarea lui, însă fără succes.
Purtătorul de cuvânt de la Serviciul de Ambulanţă Gorj, Constantin Mitroi, a declarat pentru News.ro că la locul accidentului au intervenit două ambulanţe.
”A avut loc un accident de muncă la Mina Peşteana Jiu. Un miner de 48 de ani şi-a pierdut viaţa. La locul accidentului s-a intervenit cu două ambulanţe, una de la Rovinari şi alta de la Târgu Jiu. Bărbatul se afla în şoc hemoragic. S-a încercat resuscitarea lui, însă fără succes, medicii declarând moartea acestuia”, a declarat Constantin Mitroi.
Potrivit sursei citate, minerul a fost prins în banda de troliu, care transportă cărbunele.
Poliţiştii şi inspectorii ITM încearcă să stabilească exact cum s-a produs accidentul.
Sâmbătă, la o altă mină din cadrul Complexului Energetic Oltenia – Cariera Pinoasa – a avut loc un accident de muncă, doi mineri suferind arsuri arsuri grave după ce s-au electrocutat la un panou.
news.ro