Un medic din Timişoara s-a sinucis, împuşcându-se în cap cu un pistol
Un medic de la Spitalul Municipal Timişoara s-a sinucis, miercuri seară, împuşcându-se în cap cu un pistol cu glonţ. Soţia a fost cea care l-a găsit decedat în locuinţă şi a alertat autorităţile.
Medicul Voicu Voiculescu de la Spitalul Municipal Timişoara, care era specialist în cirurgie toracică, a folosit un pistol cu glonţ, chinezesc, iar decesul a avut loc în jurul orei 19.00, în locuinţa sa din apropiere de centrul oraşului.
Soţia a găsit trupul neînsufeţit şi a sunat imediat la numărul de urgenţe 112. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii ar fi descoperit şi un bilet de adio în care bărbatul, în vârstă de 61 de ani, îşi explica gestul.
Medicul era instructor de tir, în timpul liber, iar acesta este motivul pentru care avea în casă o armă.
Trupul bărbatului a fost preluat de medicii legişti care vor face autopsia.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz.
news.ro