Un hunedorean vrea să cucerească Vârful Ojos de Salado
Un tânăr hunedorean a pornit într-o aventură extremă. Adrian Ahrițculesei a plecat să cucerească Vârful Ojos de Salado din Chile. Tânărul petroșănean și-a propus să ajungă în vârf, la altitudinea de 6.894 m, acesta fiind cel mai înalt munte vulcanic din lume.
Adrian Ahrițculesei este absolvent al Facultății de Educație Fizică și Sport de la Universitatea de Vest din Timișoara, iar acesta lucrează ca optometrist la o societate de profil din municipiul Petroșani.
Adrian a dezvoltat o pasiune pentru înălțimi. În ultimii ani, tânărul petroșănean a reușit să cucerească câteva vârfuri semețe de pe mapamond precum, Musala (Bulgaria) – 2925 m, Toubkal (Maroc) – 4.167 m, Elbrus (Rusia) – 5.642 m, Grossglockner (Austria) – 3.798 m, Mont Blanc (Italia) – 4.748 m.
În anul 2018, Adrian Ahrițculesei a reușit să ajungă pe vârful Aconcagua din Argentina, la altitudinea de 6.962 metri, aceasta fiind de altfel cea mai înaltă culme pe care a reușit să o atingă pasionatul montaniard din Valea Jiului.
Adrian a pornit deja în noua sa aventură, spre Chile, acolo unde vrea să cucerească Vârful Ojos de Salado, la altitudinea de 6.894 m, acesta fiind cel mai înalt munte vulcanic din lume.
Colaborator