Un exemplar de carte românească veche este exponatul lunii aprilie, la MCDR
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune vizitatorilor, în luna aprilie 2019, un nou exponat în cadrul proiectului intitulat „Exponatul lunii”, ce poate fi admirat în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia.
Exponatul lunii aprilie la Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva este un exemplar de carte românească veche din colecția de carte veche, rară și bibliofilă a muzeului din Deva, un Triod, imprimat în anul 1813 în Tipografia Mitropoliei Blajului, cu binecuvântarea Episcopului Ioan Bob (1739-1830). Triodul este o carte de cult care cuprinde cântările, citirile și regulile tipiconale specifice celor zece săptămâni care preced Sfintele Paști, începând cu Duminica Vameșului și a fariseului și încheindu-se cu sâmbăta din Săptămâna Patimilor.
Numeroasele însemnări păstrate pe filele exemplarului se constituie într-o mini-cronică a cărții, dar și a bisericii din care provine, oferind date despre cumpărarea cărții, legarea acesteia, numele preoților, al învățătorului de la școala din sat, despre data Paștelui din anul 1888 ori menționări referitoare la fenomene meteorologice. Conform notelor scrise de mână, circulația cărții s-a desfășurat în zona Dumbrava de Jos (comuna Ribița, jud. Hunedoara) – Zlatna (jud Alba) – Lupșa (jud. Alba), într-un interval temporar cuprins între anii 1818-1889.
În spațiul tradițional românesc, cartea, ca purtătoare a învățăturii creștine, a slujit deopotrivă la învățarea scrisului și cititului, ca text de lectură care oferea modele de înțelepciune și de limbă cultivată, sau ca suport pentru însemnări scrise de mâna vremelnicilor posesori ai cărții.
Exponatul poate fi vizionat pe tot parcursul lunii aprilie, de marți până duminică, între orele 10.00-17.30.