UN DECEMBRIE ÎNCĂ MAI TRIST: 32 de ani de fugărit, inutil, speranța
De la an la an, mi-e tot mai greu și tot mai rușine să scriu despre decembrie 1989, despre morții de-atunci a căror moarte a hrănit mai degrabă pleava societății românești și oamenii de bază ai rețelei de ciocoism a Partidului Comunist Român (mulți dintre ei, direct sau prin urmași, încă în fruntea țării după mai bine de 30 de ani). Mi-e greu, pentru că fac parte din generația speranței, generația românilor care aveau atunci 20-25 de ani, o generație mare, inteligentă, bine educată și plină de speranță. O generație din care dintre cei mai buni nu mai sunt aici, acasă: s-au săturat de minciună și au plecat. Ce ne-am dorit noi, tinerii din decembrie 1989, a rămas un vis murdărit cu cinism, zi de zi, de clasa politică a zilei de azi, de ieri, din ultimii 32 de ani.
Au trecut doi ani peste trei decenii și sunt încă mai umilit decât în anii trecuți, încă mai îngropat într-o viață întunecată pe care o împart, solidar, cu semenii mei români, o viață falsă în care lumina este doar clipa aceea confuză, extrem de scurtă, între momentul în care iei salariul și cel imediat următor în care nu mai ai nimic din el și îți recapeți întunecarea. Celelalte repere au dispărut. Proiectele uimitoare au dispărut. Încrederea în ziua de mâine a dispărut.
După trei decenii și ceva de după „răcorirea” din decembrie 1989, piramida valorilor în România rămâne răsturnată, în fruntea țării rămân să ne conducă găști murdare de golănași descurcăreți, semi-analfabeți colorați în știutori de carte, mardeiași de cartier care au priceput că românul e fraier și ușor de dus. După 32 de ani, prin cei care au condus România, am reușit să alungăm în străinătate câteva milioane de români de soi foarte bun, onești, harnici, inteligenți, știutori de carte și meserie. Iar tinerii români din generația următoare sunt pregătiți să plece departe cu mult înainte de a termina ciclul gimnazial.
De ce? Chiar și pentru simplul motiv că, după 32 de ani de democrație românească, țara e sub controlul unor analfabeți, unor farseori, unor oameni fără coloană vertebrală, unor golani, fripturiști, pițipoance și imberbi mânuitori de jaf din munca oamenilor cinstiți. Pentru că românul onest, care învață carte, care muncește cinstit este călcat în picioare, umilit, pus să facă munci sub calificarea sa, pentru a lăsa loc clientelei politice care putrezește în luxul bugetar al statului român.
Nu există, iată, zi lăsată de Dumnezeu în care să nu mai descoperim cel puțin un golan care conduce un minister, o agenție, o direcție, un birou important al statului, iar ultimele luni au fost spuma neagră de pe coliva societății românești muribunde. Sau câte un descreierat/ o descreierată care, din Parlamentul țării, unde mulțime de aleși habar nu au pe ce lume trăiesc, aruncă în lumea mare imaginea unei țări dominate de incultură și corupție hidoasă.
Paranteză: O radiografie tristă, după 32 de ani
Cu ce ne-am ales din 32 de ani de democrație originală? Câteva repere.
Presa: (începem cu noi, totuși) distrusă integral, dependentă aproape în totalitate de banii și îndrumările din politică, angajând, din lăcomia patronilor, în cea mai mare parte necalificați, utilizatori subalfabetizați ai limbii române, indivizi dispuși să facă orice li se cere pentru o porție falsă de celebritate.
Economia: sufocată de politică și proastă educație, supraviețuiește la limită și doar acolo unde cei care gestionează mecanismele motorii știu să manipuleze lăcomia politicienilor și găurile negre ale unui sistem de legi economice pervertit.
Cultura: distrusă integral, cu tone de maculatură inundând o piață subalfabetizată, cu peste 90 la sută din promovări bazate omnivor pe o piață a hăhăitului sinistru, cu „valori” create din adaptarea subculturii publice la subcultura falsului creator.
Educația: distrusă integral, clasa dascălilor fiind inundată agresiv de lichele subalfabetizate și coconi politici analfabeți, un sistem al educației care a devenit fabrică coruptă de diplome și distincții, un sistem în care și locurile din vârf (dascăli universitari, doctori în științe etc.) au fost virusate dinspre analfabetismul politic către un analfabetism general la care sunt părtași, din păcate, și adevărate valori care preferă să tacă pentru a-și stabili confortul personal în societatea putredă.
Politica: este izvorul neoprit al distrugerii din societatea românească; dominată și susținătoare de nenorociți și lichele, de golani și hoți, de analfabeți și pițipoance, politica românească este imaginea sintetică a decadenței, ciocoismului și șarlataniei urcate în fruntea țării. Și e tot mai rău, de la un an la altul.
În loc de soluție
Putem scăpa din acest cerc vicios, bolnav? Desigur. Dacă am începe cu renunțarea la minciună și prefăcătorie. Dacă am începe renunțând la a mai avea încredere în șarlatani și hoți pe care îi admirăm pentru că fură și nu sunt prinși. Dacă am renunța să fim „cei mai viteji dintre traci” și am deveni „cei mai normali la minte din sud-estul Europei” pentru început. Dacă am renunța să considerăm o datorie susținerea corupției, dacă am renunța să ne dăm cu părerea în domenii în care suntem analfabeți, dacă am renunța să ne valorizăm viața după modelele false promovate de un marketing de pubelă. Dacă am citi serios mai mult decât vorbim, în aceeași speță. Dacă am fi mai pretențioși cu ceea ce ne oferă politicienii, serviciile publice și private, sistemul de educație, sistemul de sănătate, oamenii de lângă noi. Dacă am fi și nu am fi cu capul plecat mereu…
În loc de concluzie
Dar… După 32 de ani, mă simt tot mai trist și tot mai departe de România mea, pe care, încă, o iubesc, așa cum iubește omul deznădăjduit chiar și atunci când dragostea îi este călcată mizerabil și des în picioare. Pentru mine, și statul aici, și plecatul în lumea largă sunt la fel de complicate – deși departele pare salvator din nenorocirea asta care parcă nu se mai termină. Astfel încât voi măcina, până la sfârșit, în această moară la care nu mai vine nimeni cu grăunțe sau, măcar de amăgire, cu sacul.
Credit foto: Radio România Actualități
