Un bucureștean, angajat la o societate comercială din Teliucu Inferior, a fost dat dispărut

 UPDATE:  Din comunicatul emis în acestă dimineață de polițiștii hunedoreni în legătură cu cazul bărbatului dispărut, în data de 26.07 2019,  din comuna Teliucul inferior, reiese că bărbatul a fost  depistat ieri de o patrulă a poliției rutiere pe Autostrada A1 (Râmnicu Vâlcea-Deva, la km 316, unde încerca să oprească o maşină „la ocazie”).     Din cercetări, poliţiştii au stabilit că acesta nu a fost victimizat şi nu a comis fapte de natură penală.

Marți seara, 26 iulie, la sediul Poliției Municipiului Hunedoara s-a prezentat un bărbat din municipiul București, care a reclamat dispariţia fratelui său, RUSU IONUȚ (foto), de 34 de ani, din municipiul Bucureşti.

Reclamantul le-a declarat poliţiştilor că în data de 26.07.2019, în jurul orei 23:30, fratele său, care se afla sub influența băuturilor alcoolice, a plecat voluntar de pe raza comunei Teliucu Inferior (unde cei doi sunt cazați de către societatea comercială ai cărei angajaţi sunt), cu intenția de a ajunge la domiciliu său, din municipiul București.  Bărbatul a mai precizat că a încercat să îl contacteze telefonic pe fratele său în repetate rânduri, însă telefonul acestuia era închis, motiv pentru care i-a contactat pe părinți lor (care se află la domiciliul din municipiul București), care i-au comunicat că fratele lui nu a mai ajuns acasă.

În sesizării, poliţiştii au demarat o serie de activităţi investigative şi de căutare a bărbatului, faţă de care a fost solicitată şi măsura urmării naţionale.

Semnalmente: înălțime 1,60 metri, constituție robustă, păr șaten, ochi căprui. La momentul plecării voluntare, bărbatul era îmbrăcat cu un trening de culoare închisă (posibil culoare neagră), o șapcă de culoare neagră, pantofi sport de culoare neagră și avea asupra sa o geanta de voiaj de culoare roșie.

Persoanele care deţin informaţii utile anchetei, sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unităţi de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.

 

 IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *