Un bărbat a intrat cu maşina în porţile de acces la Palatul Parlamentului

Un bărbat a intrat cu maşina în porţile de acces la Palatul Parlamentului, fiind observat de jandarmul de serviciu. Bărbatul a fost legitimat, dar a devenit recalcitrant, fiind încătuşat şi ulterior transportat la o unitate medicală.

„La data de 10 noiembrie 2022, în jurul orei 04:00, un jandarm aflat în postul de pază, la o instituţie publică, din Sectorul 5, a observat un bărbat, care ar fi efectuat manevra de mers înapoi cu un autoturism şi ar fi lovit poarta de acces. Jandarmul a procedat la legitimarea bărbatului, moment în care a devenit recalcitrant, în sprijinul acestuia venind un echipaj al Brigăzii Rutiere, ce desfăşura activităţi de patrulare în zonă”, au transmis, joi, Poliția Capitalei şi Jandarmeria Bucureşti.

Sursele citate au precizat că bărbatul a fost imobilizat şi încătuşat, însă, având în vedere comportamentul acestuia, s-a solicitat prezenţa unui echipaj medical, care l-a transportat la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

 

„Cercetările sunt continuate de către Secţia 17 Poliţie sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere şi refuzul de recoltare de probe biologice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5”, au mai transmis sursele citate.

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *