Un băiețel de un an și trei luni a căzut de la etajul 4 al unui bloc de locuințe

Update 22:00 – Medicii din Petroşani, după ce au stabilizat băiatul de un an şi trei luni, au solicitat ajutorul colegilor lor de la Timişoara. Băieţelul a fost preluat cu ajutorul elicopterului SMURD şi monitorizat pe tot parcursul zborului.

Băiatul a fost apoi internat la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara.

Copilul este încă în stare gravă şi urmează să fie supus mai multor investigaţii. Medicii încearcă să afle dacă în urma căderii i-a fost afectat creierul.

Știrea inițială: Un băiețel de un an si 3 luni a căzut de la etajul 4. Copilul se afla sub supravegherea părinților și a căzut de la etajul 4 al unui bloc de locuințe, într-un moment de neatenție (se pare că a urcat pe un taburet, fereastra fiind deschisă).

La sosirea echipajului medical, micuțul avea semne vitale, fiind transportat la UPU Petroșani.

Polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii circumstanțelor in care s-a produs incidentul, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

 

IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *