Un autobuz plin cu pasageri s-a răsturnat la ieşirea din Sibiu spre aeroport

Un autobuz în care se aflau 33 de pasageri s-a răsturnat, luni dimineaţă, la iaşirea de pe Autostrada A1, către zona industrială a oraşului Sibiu, iar primele informaţii furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă arată că 32 de persoane vor fi transportate la spital. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că o singură persoană este în stare gravă, restul fiind în afara oricărui pericol.

Accidentul s-a produs pe breteaua de ieşire spre Aeroportul Sibiu.

Conform Poliţiei Judeţene Sibiu, şoferul unui autobuz care făcea o cursă pentro o societate şi în care se aflau 33 de pasageri a pierdut controlul direcţiei, iar autovehiculul a intrat în glisiera de pe partea stângă a drumului şi s-a răsturnat în afara şoselei.

La faţa locului s-au deplasat cinci ambulanţe SMURD şi trei ambulanţe ale Serviciului Judeţean, precum şi o autospecială de descarcerare.

Mai multe persoane primesc îngrijiri la faţa locului, fiind conştiente, arată primele informaţii furnizate de reprezentanţii Poliţiei şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Reprezentanţii ISU au anunţat că, în total, 32 de oameni vor fi duşi la spital. Astfel, 26 de persoane vor fi transportate la Spitalul Judeţean din Sibiu, iar celelalte şase vor fi duse la Spitalul Militar.

Ei au precizat că una dintre victime are un traumatism toracic, iar ceilalţi 31 de oameni preluaţi de ambulanţe au traumatisme minore.

La rândul său, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat la Digi 24 că, din primele informaţii, o singură persoană este în stare gravă, fiind transportată la spital, restul fiind în afara oricărui pericol.

La faţa locului a fost trimis un microbuz transport persoane pentru preluarea pasagerilor.

 

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *