Un antiviral administrat de medicii Spitalului de Boli Infecţioase din Timişoara ajută la eliminarea mai rapidă din organism a noului coronavirus
Favipiravir este un medicament din categoria antiviralelor, inhibitor al ARN-ului, iar medicii timişoreni afirmă că acesta a fost utilizat, până acum, în tratamentul formelor severe de gripă, dar şi împotriva unor virusuri foarte puternice, care pot declanşa infecţii mortale. Medicamentul ajută la eliminarea mai rapidă a virusului SARS-CoV-2 şi reduce în acest fel perioada de spitalizare. De asemenea, ameliorează simptomele infecţiei cu noul coronavirus.
Potrivit unui comunicat de presă, de vineri, al unităţii medicale, medicamentul administrat de specialiştii Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” Timişoara a intrat în schema de tratament aprobată de Ministerul Sănătăţii în urmă cu două luni.
“Medicamentul se administrează pacienţilor cu o formă medie de infecţie cu COVID-19, cu probele de inflamaţie modificate. Am observat că, la 24-48 de ore după ce am introdus acest tratament, inflamaţia pulmonară a scăzut semnificativ. S-a redus durata de spitalizare a pacientului şi testele PCR s-au negativat mai repede, chiar cu câteva zile mai repede decât în mod obişnuit”, a declarat dr. Maria Cerbu, medic primar boli infecţioase în cadrul Spitalului de Boli Infecţioase Timişoara
Din cauza posibilităţii apariţiei unor efecte secundare, tratamentul se poate administra însă doar în spital, sub supravegherea unui medic. Specialiştii Spitalului de la Timişoara mai spun că există o fereastră de timp foarte scurtă în care medicamentul se poate administra, astfel încât efectul să fie cel aşteptat. Durata tratamentului este de cinci zile.
“Sunt 16 comprimate de înghiţit, opt dimineaţa, opt seara, în prima zi. Din ziua a doua de tratament, se iau trei dimineaţa şi trei seara, şi atunci se face sub supraveghere medicală, pentru că e complicat să îi pui unui pacient în mană opt comprimate şi să îi spui: înghiţiţi-le dumneavoastră! Trebuie să stai de vorbă cu pacientul şi să îi explici. Pentru că e important să fie aderent la tratament”, a mai declarat dr. Maria Cerbu.
Medicamentul folosit în terapia antiCovid-19 la Timişoara este inclus şi în protocoalele terapeutice ale unor ţari precum Japonia, India şi China.
România a anunţat că va importa peste 700.000 de tablete de Favipiravir care vor fi distribuite spitalelor aflate în linia întâi în lupta împotriva noului coronavirus.
news.ro