Un aisberg cu dimensiuni mai mari decât insula Mallorca, desprins din Antarctica

O bucată uriaşă de gheaţă cu dimensiuni mai mari decât insula Mallorca s-a desprins din Antarctica în Marea Weddell şi este în prezent cel mai mare aisberg din lume aflat în derivă, a anunţat Agenţia Spaţială Europeană.

Aisbergul, care măsoară 170 de kilometri lungime şi 25 de kilometri lăţime, a început să plutească în urmă cu câteva zile. El s-a desprins din partea de vest a banchizei Ronne, a precizat miercuri ESA.

Desprinderea blocurilor de gheaţă face parte dintr-un ciclu natural, iar oamenii de ştiinţă nu o atribuie schimbărilor climatice, ci sunt de părere că este un fenomen obişnuit.

Topirea lui nu va duce la o creştere a nivelului mării, pentru că era parte dintr-o banchiză. Spre deosebire, topirea gheţarilor de pe continente influenţează nivelul. Dacă întreaga calotă glaciară din Antarctica s-ar topi, nivelul mării ar putea creşte cu aproximativ 57 de metri.
ESA a transmis că aisbergul a fost remarcat prima dată de oceanograful Keith Makinson cu British Antarctic Survey, săptămâna trecută, şi a fost confirmat de US National Ice Center.

Aisbergul a fost denumit A-76.

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *