ULTIMA ORĂ: Un al TREILEA român se află printre persoanele rănite în urma atacului de la Barcelona
UPDATE vineri, ora 10:20 – Numărul românilor răniţi în atacul de la Barcelona a ajuns la trei, după ce autorităţile spaniole au informat vineri dimineaţă Consulatul General al României la Barcelona că printre persoanele rănite în urma atentatului terorist din Barcelona a fost identificată o a treia victimă de cetăţenie română.
„Potrivit aceloraşi surse oficiale, şi acest cetăţean român este spitalizat, stare sa nefiind gravă. Precizăm că operaţiunea de identificare a victimelor şi cetăţeniei răniţilor este un proces complex aflat în desfăşurare, situaţia fiind una care se schimbă de la un moment la altul. Informaţii actualizate vor fi transmise pe tot parcursul evoluţiei situaţiei, pe măsura obţinerii de date oficiale de la autorităţile locale”, anunţă MAE.
Ministerul precizează că, în contextul operaţiunilor antiteroriste aflate în desfăşurare, circulaţia în regiune şi accesul în unităţile publice este momentan restricţionat de către autorităţi.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Consulatului General al României la Barcelona: +34 934 181 535; +34 934 344 223, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al oficiului consular din Barcelona +34 661 547 853, respectiv al misiunii diplomatice din Madrid +34 649 656 032.
Celula de criză a MAE îşi continuă activitatea, iar Ambasada României la Madrid şi Consulatul General al României la Barcelona sunt pregătite să acorde întreaga asistenţă consulară posibilă.
Știrea inițială:
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că un al doilea român a fost identificat printre persoanele rănite în urma atacului de la Barcelona, acesta fiind internat în spital, starea sa fiind stabilă.
„Potrivit ultimelor informaţii obţinute de către Ambasada României la Madrid şi Consulatul General al României la Barcelona, printre persoanele rănite în urma atentatului terorist din Barcelona a fost identificată o a doua victimă de cetăţenie română. Aceasta a fost transportată şi internată la un spital din regiune pentru îngrijiri medicale de specialitate, starea sa actuală fiind stabilă”, a precizat vineri MAE.
UPDATE vineri, ora 08: 40 – AFP: Ce se ştie în prezent despre atentatele din Spania
Un şofer a intrat intenţionat în mulţime joi, în zona cea mai intens frecventată de turişti din Barcelona, Rambla, provocând moartea a 13 persoane şi peste 100 de răniţi, dintre care doi români. Atacul a fost revendicat de Statul Islamic. Câteva ore mai târziu, un nou atac, cu acelaşi mod de operare, a avut loc la Cambrils, la 120 de kilometri sud de Barcelona şi s-a soldat cu moartea a cinci persoane, ucise de poliţia catalană, relatează AFP, care prezintă ce se ştie în prezent despre situaţie.
EVENIMENTELE
Joi, în jurul orei locale 17 (18 ora României), o furgonetă albă a lovit mulţimea pe bulevardul Ramblas, cel mai frecventat bulevard din Barcelona de către turiştii spanioli şi străini, provocând scene de haos şi de panică în rândul pietonilor.
Furgoneta s-a deplasat aproximativ 500 de metri, în zig-zag, înainte de a se opri într-un chioşc de ziare. Şoferul a fugit.
Potrivit ministrului de Interne catalan, Joaquim Forn, atacul s-a soldat cu 13 morţi şi peste 100 de răniţi, dintre care doi români.
Ministrul belgian de Externe, Didier Reynders, a anunţat că o femeie belgiană a fost ucisă în atentat. Victimele – morţi şi răniţi – sunt de cel puţin 24 de ţări, potrivit serviciilor spaniole de protecţie civilă.
Mai târziu, în jurul orei locale 00.00 (1 ora României), un Audi A3 a intrat în mulţime la Cambrils, pe faleza acestei staţiuni balneare aflate la 120 de kilometri sud din Barcelona. Maşina a fost vizată de focuri de armă ale Mossos d’Esquadra, poliţia catalană.
Patru dintre cei cinci “presupuşi terorişti” aflaţi la bordul vehiculului au fost ucişi pe loc, în timp ce al cincilea, rănit grav, a murit câteva minute mai târziu. El ar fi încercat să înjunghie oameni înainte de a înceta din viaţă.
O parte dintre agresori purtau ceea ce păreau a fi centuri de explozibili, a precizat un purtător de cuvânt din Mossos.
Şase civili au fost răniţi de vehicul, dintre care doi grav, potrivit poliţiei. Serviciile de intervenţie în situaţie de urgenţă afirmă că o persoană este în stare critică. Un poliţist a fost rănit uşor.
Poliţia a anunţat pe contul de Twitter că priveşte acest atac ca legat de cel de la Barcelona.
REVENDICAREA
Gruparea jihadistă Statul Islamic a revendicat primul atentat într-un comunicat difuzat de agenţia sa de propaganda, Amaq, şi citat de centrul american de monitorizare a site-urilor jihadiste, SITE.
«Autorii atacului de la Barcelona erau soldaţi ai Statului Islamic”, se arată în comunicat, ai cărui autori adaugă că “operaţiunea a fost desfăşurată în replică la apelurile de a viza statele coaliţiei” internaţionale antijihadiste din Siria şi Irak.
Atacul de la Cambrils nu a fost revendicat deocamdată.
SUSPECŢII
Şoferul furgonetei care a lovit mulţimea de pe Ramblas era căutat încă vineri dimineaţă. Un martor a declarat că este vorba despre “un bărbat foarte tânăr, de aproximativ 20 de ani, cu faţa slabă”.
Poliţia regională din Catalonia a anunţat arestarea a doi suspecţi – un spaniol şi un marocan.
Spaniolul, a cărui identitate nu a fost dezvăluită, s-a născut la Melilla, oraş din nordul Marocului aflat sub administraţie spaniolă. El a fost arestat la Alcanar, la 200 de kilometric sud de Barcelona, o localitate unde, în noaptea precedentă, o explozie într-o locuinţă s-a soldat cu un mort şi şapte răniţi.
Anchetatorii leagă această explozie de atentatul de la Barcelona, potrivit purtătorului de cuvânt al poliţiei. “Suspectăm că (ocupanţii apartamentului – n.r.) pregăteau un dispozitiv explozibil”, a explicat el.
Marocanul a fost identificat drept Driss Oukabir (foto), a anunţat purtătorul de cuvânt al poliţiei catalane. Fiind suspectat de legături cu furgoneta utilizată în atentat, el a fost arestat la Ripoll, la 100 de kilometri nord de Barcelona.
Niciunul dintre ei nu avea antecedente judiciare.
Deocamdată nu există informaţii despre cei cinci oameni ucişi la Cambrils.
REACŢIA AUTORITĂŢILOR
Zona vizată din Barcelona a fost închisă imediat cu un cordon de securitate, a constatat corespondentul AFP.
Staţiile de metrou şi gările din oraş au fost închise, de asemenea, iar populaţia a fost rugată să se îndepărteze de zona atacului.
Supravieţuitorii s-au refugiat în magazinele şi restaurantele de pe Rambla, unde au stat câteva ore, înainte ca ofiţerii să le permită să iasă, în cursul nopţii.
Poliţia le cere în continuare locuitorilor să rămână în case şi să evite deplasările care nu sunt neapărat necesare.
Premierul Mariano Rajoy a anunţat într-un tweet că este în contact cu autorităţile locale şi că prioritatea este ajutarea victimelor şi facilitarea eforturilor forţelor de securitate.
Casa regală spaniolă a condamnat atacul. “Nu ne vor teroriza”, au dat asigurări membrii familiei regale.
ATACURI PRECEDENTE
Spania a fost vizată de cel mai grav atac comis de extremişti islamişti în Europa, în martie 2004, când bombe au explodat în trenuri de la suburbia Madridului, provocând moartea a 191 de oameni.
Atentatele au fost revendicate de extremişti din reţeaua al-Qaida.
În iulie 2015, un bărbat a deschis focul în faţa unui hotel din Barcelona, rănind două persoane.
știre în curs de actualizare…
citește și: