Twitter va fi inclusă în indicele bursier american S&P 500

Twitter va fi inclusă în indicele bursier american S&P 500, iar acţiunile companiei au crescut marţi cu 5% în urma informaţiei, datorită cererii mai mari venită din partea investitorilor, transmite Reuters.

Titlurile Twitter su avansat până la 40,16 dolari în timpul tranzacţiilor de marţi, cel mai ridicat nivel atins în peste trei ani, după ce S&P Dow Jones Indices a anunţat luni seara că acţiunile companiei vor fi incluse în indicele S&P 500 înainte de deschiderea tranzacţiilor de joi.

Acţiunile Twitter vor intra în locul titlurilor grupului Monsanto, care este cumpărat de către grupul german Bayer.

Includerea în indicele S&P 500 dă mai multă importanţă operatorului reţelei de socializare care are peste 330 de milioane de utilizatori activi şi este platforma de socializare preferată de preşedintele american Donald Trump şi alte celebrităţi.

Volumul tranzacţiilor cu acţiuni Twitter a depăşit rapid marţi 40 de milioane de acţiuni.

”Indicele S&P 500 este fără nicio îndoială cel mai urmărit indice bursier din lume. Toţi investitorii trebuie acum să deţină acţiuni Twitter, fie că vor sau nu”, a declarat Dave Nadig, director general pentru ştiri şi analize la ETF.com.

S&P 500, care măsoară segmentul de piaţă cu capitalizare ridicată din Statele Unite, este considerat deseori drept o măsură a pieţei în sine.

Fonduri listate la bursă sau fonduri mutuale cu active de peste 700 de miliarde de dolari urmăresc evoluţia S&P 500, potrivit firmei de analiză a pieţei Lipper.

Preţul acţiunilor Twitter a crescut de peste două ori în ultimul an, iar compania are o capitalizare de circa 28,5 miliarde de dolari, depăşind 60% din companiile membre ale S&P 500. Twitter a fost listată la bursă în 2013.

Acţiunile Netflix, care vor înlocui Monsanto în indicele separat S&P 100, au urcat cu 1,6%.

 

 

news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *