A murit interpretul de muzică populară din Banat Tiberiu Ceia
„Colegul nostru Tiberiu Ceia ne-a părăsit în urmă cu câteva minute. Tristeţea de a fi pierdut un om şi un artist excepţional nu va umbri bucuria şi şansa de a-l fi avut aproape ani mulţi. Marii artişti trăiesc atâta vreme cât opera lor rămâne vie. Iar Tiberiu Ceia ne va cânta, peste generaţii, de drag şi de dor. Drum luminat, dragă Tibi!”, a postat miercuri seară, pe pagina de Facebook, TVR Timişoara.
Tiberiu Ceia s-a născut în 16 iulie 1940, la Timişoara. S-a stins din viaţă la vârsta de 82 de ani.
Tiberiu Ceia şi-a dedicat viaţa muzicii populare, iar printre melodiile sale se numără „Frumoasă-i vecina noastră” sau „Din copită murgu bate”.
news.ro