Turiștii care vin la Hațeg vor putea savura bunătăți din bucătăria locală în câteva zeci de noi puncte gastronomice

40 de hațegani din Sântămăria Orlea vor să-și deschidă puncte gastronomice locale autorizate. Ei au urmat cursuri organizate de Agenția Națională a Zonei Montane, iar reprezentanții Agenției, alături de autoritățile locale, le-au oferit diplomele de absolvire în cadrul evenimentului “Promovarea conceptului de punct gastronomic local”, la care au participat inclusiv reprezentanți ai organizațiilor și instituțiilor județene și regionale.

”Cursurile sunt gratuite și sunt furnizate de către Agenția Națională a Zonei Montane. Am avut sprijinul Asociației Femeilor din Sântămărie Orlea, care fac, aici, o treabă minunată. Hunedorenii nu trebuie să se mai sperie de birocrație. Deschiderea unui punct gastronomic local este un lucru foarte facil și au la îndemână oameni care să îi ajute, au autorități, au DSVSA-ul, care are toată disponibilitatea să-I ajute și noi, Agenția Zonei Montane, le oferim sprijin în tot ce este nevoie. Nu este vorba despre a deschide un restaurant. Este vorba de a pune pe masă, din ce produci pentru tine, din gospodăria proprie. Dar, ca să pui pe masă clienților, trebuie să existe un minim de siguranță. Pentru a avea o calitate a produselor, trebuie să respectăm câteva norme de igienă, de securitatea muncii, pentru că răspundem și de clienții care intră pe poarta noastră. Poate fi folosită bucătăria casei, care să fie păstrată curată, e necesar un punct sanitar de igienă (toaletă) separată de cea a familiei, pentru a nu amesteca lucrurile și un spațiu pentru servirea mesei, care poate fi chiar sufrageria casei sau, vara, o terasă, o pergolă, un foișor. Tot ceea ce nu putem să producem în propria gospodărie putem să achiziționăm din comunitate, de la vecini, pentru că, fără îndoială, nu putem produce și lactate, și carne, și ouă, și fructe, și legume! Cumpărând de la vecinii nostri, îi vom sprijini și pe ei și vom crea și lega un întreg lanț”, explică Anamaria Părăian, consilier superior la Centrul Regional de Dezvoltare Montană Hațeg, responsabilă pentru județele Hunedoara, Caraș-Severin, Gorj și Mehedinți.”

În momentul de față și persoanele fizice pot deschide un punct gastronomic, nu doar persoanele juridice. Deci, orice hunedorean cu atestat de producător poate să-și deschidă un astfel de punct gastronomic, dar, în timp, va trebui să se înregistreze cu orice tip de personalitate juridică, pentru că activitatea aceasta va trebui să fie fiscalizată.

Anamaria Părăian adaugă că punctul gastronomic nu poate avea angajați externi: cei care vor pune bucate gustoase pe masă pot fi doar membri familiei. Următorul curs va fi susținut la Oficiul de Dezvoltare Montană Brad, în luna aprilie. Un astfel de curs trebuie să aibă minimum 10 participanți, iar la ore pot participa hunedoreni din toate zonele județului.

Ramona Andriș, una dintre cursantele care a absolvit, deja, acest curs, spune că va deschide, împreună cu mama ei, chiar în această vară un punct gastronomic. “Sunt din Bucium-Orlea și mă bucur că am obținut această diplomă, care ne era necesară. Ni s-a prezentat legislația, tot ce avem de făcut, a fost și domnul Iordache, de la Direcția Sanitar Veterinară, care ne-a explicat în detaliu ce avem de făcut pentru a fi autorizați, iar, la final, am dat și un examen. Mama mea a făcut, și ea, cursul și, împreună, vrem să facem la Bucium Orlea un punct gastronomic. În 1995 am avut un grup de francezi, dar, având o situație fnanciară mai precară, nu am reușit să ne deschidem un restaurant sau o pensiune. Acum am hotărât să ne deschidem un punct gastronomic local, împreună. Mama mea gătește, a lucrat și la Tabăra Brădățel ca ajutor de bucătar, și, atunci, de ce să nu ne facem propria afacere? Produsele trebuie să fie din gospodăria proprie sau de la producători locali. În schimb, nu e voie să oferim alimnte cumpărate din hipermarket. Avem nevoie doar de o terasă, o toaletă cu apă curentă, ceea ce noi avem și o bucătărie, a familiei sau una separată. Cam orice gospodărie ar putea îndeplini condițiile acestea. E relativ simplu. Dacă Dumnezeu ne dă sănătate, sperăm ca în lunile iunie sau iulie să deschidem punctul gastronomic local”, adaugă Ramona Andriș.

Ada BERARU

GALERIE FOTO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *