Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că autorităţile turce au prelungit măsurile deja adoptate în contextul pandemiei de COVID-19 şi pentru perioada 31 decembrie 2020, ora 21.00, până la data de 4 ianuarie 2021, ora 05.00. Astfel, circulaţia persoanelor este restricţionată în zilele de sâmbătă şi duminică, anume de vineri, ora 21:00, până luni, ora 05:00, pe tot teritoriul naţional, precum şi în timpul săptămânii, de luni până vineri, în intervalul orar 21:00-05:00. De asemenea, „persoanele cu vârsta de peste 65 de ani vor putea ieşi din reşedinţe numai între orele 10:00 şi 13:00 în timpul zilei, iar persoanele sub 20 de ani (născute începând cu data de 01.01.2001) numai între orele 13:00 şi 16:00 în timpul zilei”, mai transmite MAE.
„Ministerul Afacerilor Externe precizează că autorităţile turce au prelungit măsurile deja adoptate în contextul pandemiei de COVID-19 şi pentru perioada 31 decembrie 2020, ora 21:00, până la data de 4 ianuarie 2021, ora 05:00. Astfel, Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că, potrivit măsurilor adoptate anterior, circulaţia persoanelor este restricţionată în zilele de sâmbătă şi duminică, anume de vineri, ora 21:00, până luni, ora 05:00, pe tot teritoriul naţional, precum şi în timpul săptămânii, de luni până vineri, în intervalul orar 21:00-05:00. Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani vor putea ieşi din reşedinţe numai între orele 10:00 şi 13:00 în timpul zilei, iar persoanele sub 20 de ani (născute începând cu data de 01.01.2001) numai între orele 13:00 şi 16:00 în timpul zilei. Această măsură nu se aplică cetăţenilor străini aflaţi pe teritoriul Republicii Turcia în scop turistic. Totodată, cetăţenii străini aflaţi în Turcia în alte scopuri decât cel turistic nu sunt exoneraţi de la obligativitatea respectării restricţiilor menţionate anterior”, arată MAE, într-un comunicat de presă.
De asemenea, pentru utilizarea mijloacelor de transport rutiere, aeriene, feroviare sau maritime de pe teritoriul Turciei, precum şi accesul în spaţiile de cazare (hoteluri, pensiuni etc.) şi centre comerciale, este obligatorie deţinerea unui cod de identificare unic, denumit HES Code.
„Acesta poate fi obţinut de cetăţenii străini prin trimiterea unui mesaj SMS la numărul 2023 (disponibil doar în Turcia, iar, pentru a fi validat, mesajul trebuie sa fie transmis de la un număr din reţeaua de telefonie mobilă turcă) cu textul „ HES (spaţiu) Cetăţenia (spaţiu) Seria paşaportului (spaţiu) Anul naşterii (spaţiu) Numele de familie” Exemplu SMS: „HES ROM 0555551112 1992 POPESCU”. Codul HES poate fi obţinut şi anterior sosirii în Turcia, prin intermediul aplicaţiei mobile „Hayat Eve Sığar”, disponibilă în App Store şi Google Play”, precizează Ministerul de Externe.
MAE aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Ankara şi ale Consulatelor Generale ale României din Istanbul şi Izmir: +903124477920; +902123583541; +902123580516; +902123583537; +902324650579, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Turcia (+90.534.363.18.82), Consulatul General al României la Istanbul (+90 533 5420695) şi Consulatul General al României la Izmir (+90 530 4150077).
MAE recomandă consultarea paginilor de Internet http://ankara.mae.ro, http://istanbul.mae.ro, http://izmir.mae.ro şi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.
news.ro