Tudose și ai lui împrumută și plătesc BINE muncitori din alte țări!

Ce creștere economică este aceasta? Importăm enorm și exportăm puțin. Concret: potrivit datelor comunicate de către Institutul Naţional de Statistică în data de 9 iunie 2017, deficitul balanţei comerciale în perioada 1.01-30.04. 2017 a fost de 3.367,4 milioane euro, mai mare cu 568,2 milioane euro decât cel înregistrat în perioada 1.01-30.04 2016.  Mai mult decât atât, numai în luna aprilie 2017, exporturile FOB au fost de 4.774,6 milioane euro, importurile CIF au fost de 5.823,7 milioane euro, rezultând un deficit de 1.049,1 milioane euro.

Aşadar, rezultă că măsurile de stimulare a consumului intern au antrenat o creştere masivă a importurilor. Iar de exportat, ce mai putem exporta?! Mai nimic… Pe înțelesul tuturor: cu banii împrumutați pentru plăți de salarii, pensii, ajutoare sociale etc. se cumpără bunuri fabricate în alte țări, nu pentru că românii le preferă ci, mai ales, pentru că nu prea mai au cum să cumpere produse românești. Cu o economie ruinată, având agricultura în paragină și industria distrusă, România nu prea mai are ce oferi nici măcar propriilor cetățeni.

Astfel, se finanţează puternic, indirect,  locurile de muncă din statele din care România importă! Oferta internă nu a fost ajutată deloc de creşterea consumului, fiindcă investițiile publice au fost amputate iar agenții economici sunt împovărați de taxe, împiedicați de birocrație, chinuiți de incertitudinea zilei de mâine și-și păstrează bruma de rezervă financiară, amânând investițiile și reducând capacitățile de producție.  Consumăm din import și plătim cu bani împrumutați! Producătorul din România abia se târâie!

Avem de ce să fim mândri că suntem români, așa cum tocmai ne-a îndemnat prim-ministru, Mihai Tudose! Probabil a constatat că guvernul pe care îl conduce plătește salarii foarte bune muncitorilor din țările din care importă! Iar muncitorilor români uită să le plătească munca, căci le-a plătit votul cu promisiuni deșarte… Iar până peste trei ani, când vin iar alegeri, speră că lumea mai uită.

Eleonora-Carmen HĂRĂU

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *