Trianon 100 – Expoziţie cu sute de fotografii şi documente, online
Expoziţia „Trianon 100. România la Conferinţa de Pace de la Paris”, ce cuprinde sute de documente şi fotografii de epocă, va fi disponibilă online, începând de joi, pe site-urile Muzeului Naţional de Istorie a României şi pe Muzeul Virtual al Unirii.
Expoziţia va fi online, de joi, pe mnir.ro şi pe mvu.ro, în cadrul secţiunii Trianon 100. Proiectul, care îmbină textul cu fotografia şi cu documentul scris, „face legătura între documentul de epocă, puţin accesibil publicului larg, şi interpretarea istorică contemporană” şi a fost gândit pentru a fi disponibil non-stop publicului larg din România, dar şi din diaspora.
Proiectul online Trianon 100 este structurat în două mari capitole – „Conferinţa de Pace de la Paris (1919-1920)” şi „Tratatul de Pace cu Ungaria, Trianon, 4 iunie 1920” – fiecare dintre acestea cu secţiuni distincte.
Primul dintre ele cuprinde deschiderea conferinţei, delegaţia României la Conferinţa de Pace de la Paris, acţiunile acesteia, semnarea tratatelor de pace (cu Germania – Versailles, 28 iunie 1919; cu Austria – Saint Germain en Laye, 10 septembrie 1919; cu Bulgaria –Neuilly sur Seine, 27 noiembrie 1919, ultimele două fiind semnate de către România la 9 decembrie 1919, alături de Tratatul Minorităţilor) şi activitatea diplomatică a reginei Maria la Paris şi Londra în perioada martie – aprilie 1919.
Cel de-al doilea capitol urmăreşte paşii făcuţi de România de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului şi până la semnarea Tratatului de Pace cu Ungaria, act care reprezintă, în fapt, recunoaşterea internaţională a Unirii, trecând prin campania din Ungaria din 1919 (parte a drumului României spre pacea cu Ungaria), negocierea şi semnarea tratatului la Trianon, la 4 iunie 1920, şi modul în care acesta a fost aplicat, prin trasarea celor 448 de km de frontieră dintre cele două state.
Fotografii ale personalităţilor ce au făcut parte din spectacolul diplomaţiei mondiale din anii 1919 şi 1920, acte oficiale, corespondenţă inedită, memorii depuse de către liderii români la Paris, hărţi etnografice ale României de la începutul secolului al XX-lea, dar şi cele realizate pentru Conferinţa de Pace de la Paris, documente importante ale istoriei României vor fi disponibile online, alături de analize istorice, în încercarea de a realiza o prezentare istorică obiectivă şi documentată a Conferinţei de Pace de la Paris şi a negocierii şi semnării Tratatelor de Pace.
Tratatul de Pace cu Turcia şi Tratatul de Pace de la Paris din octombrie 1920, prin care era recunoscută Unirea Basarabiei, vor face obiectul unor proiecte viitoare.
news.ro