Treisprezece cetățeni din Irak și Afganistan, ascunşi în autovehicule, depistați de polițiștii de frontieră arădeni
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Nădlac II și Vărșand, judeţul Arad, au depistat treisprezece cetăţeni din Irak și Afganistan, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi într-un microbuz, respectiv într-un automarfar.
*În data de 27.11.2020, în jurul orei 22.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean din R. Moldova, în vârstă de 27 de ani, conducând un microbuz înmatriculat în Bulgaria.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul microbuzului au fost descoperite, ascunse într-un loc special amenajat între bancheta din spate și compartimentul marfă, opt persoane.
În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Irak, opt tineri cu vârste cuprinse între 19 și 27 de ani.
* Tot ieri, în jurul orei 17.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, tot pe sensul de ieșire din țară, s-a prezentat un cetăţean român, conducând un ansamblu rutier, format din cap tractor și semiremorcă, înmatriculat în țara noastră. Conform documentelor, şoferul transporta pal din România pentru o societate din Germania.
Şi în acest caz, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport, în urma căruia au descoperit cinci persoane ascunse în compartimentul marfă.
În cadrul verificărilor preliminare, colegii noștri au stabilit că sunt cinci cetățeni din Afganistan, doi tineri în vârstă de 21, respectiv 22 de ani, şi trei minori, cu vârste de 16 şi 17 ani. De asemenea, la cercetări șoferul a declarat că nu știe cum au ajuns cele cinci în interiorul mijlocului de transport.
În ambele cazuri, cei treisprezece cetățeni străini au susținut că intenţionau să ajungă în state din vestul Europei.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat pentru cetățenii străini, și de trafic de migranți pentru șoferul din R. Moldova, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.