Trei tineri din Lupeni, arestați preventiv pentru tâlhărie și furt calificat
În data de 03.01.2020, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni, au fost sesizați de către o femeie în vârstă de 75 de ani, din municipiul Lupeni, cu privire la faptul că, în cursul dimineții, în timp ce se deplasa pe strada Gorunului, a fost lovită de către o persoană necunoscută în zona capului, smulgându-i poșeta ce o avea asupra sa. În urma investigațiilor operative desfășurate de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lupeni și a probatoriului administrat au fost depistați trei tineri cu vârste de 19, 20 si 22 de ani, ca fiind autorii tâlhăriei cât și a unor furturi din locuințe și stradale comise în perioada decembrie 2019 – 2020. Împotriva celor trei tineri s-a dispus măsura arestării pe o perioadă de 30 de zile, fiind depuși în arest. În continuare se efectuează cercetări penale pentru infracțiunile de tâlhărie și furt calificat.
IPJ Hunedoara