Trei noi proiecte semnate pentru județul Hunedoara, prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”

Ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, Cseke Attila, a semnat 28 de noi contracte de finanţare prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, în valoare totală de 262.711.041,59 de lei.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Ministerul Dezvoltării, contractele semnate vizează reabilitarea şi modernizarea infrastructurii rutiere, înfiinţarea sau extinderea sistemelor de alimentare cu apă şi a reţelelor de canalizare, precum şi construirea sau modernizarea unor poduri.

Cu aceste proiecte, numărul contractelor semnate, până în prezent, în cadrul Programului Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, se ridică la 1.388, în valoare totală de 15.486.303.369,08 lei.

Trei dintre proiectele semnate joi sunt destinate realizării unor lucrări de investiții din județul Hunedoara:

 

Hunedoara Călan Reţele de canalizare în satele Nădăştia de Jos, Nădăştia de Sus şi Valea Sângiorgiului, aparţinătoare oraşului Călan, judeţul Hunedoara CF 13.458.888,86
Hunedoara Pui Modernizare uliță centru sat Pui, ulițe în satul Râu Bărbat și ulițe în satul Hobița, comuna Pui, județul Hunedoara CF 4.493.848,60
Hunedoara Pui Modernizare drum comunal DC 65 şi uliţe în satul Ponor, comuna Pui, judeţul Hunedoara CF 9.006.151,40

 

foto: MINISTERUL DEZVOLTĂRII, LUCRĂRILOR PUBLICE ȘI ADMINISTRAȚIEI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *