Trei decese, cauzate de infecţia cu virusul West Nile, au fost înregistrate în România de la începutul anului
Ţânţarul comun prezent în Europa a dezvoltat o rezistenţă puternică la insecticide, relevă un studiu recent realizat de Institutul de Medicină Tropicală din Anvers (ITG), relatează agenţia Belga.
Rezistenţa dezvoltată de acest tip de ţânţar (Culex pipiens) nu este lipsită de consecinţe asupra sănătăţii, deoarece va împiedica, de exemplu, lupta împotriva răspândirii febrei West Nile, potrivit centrului de cercetare.
Mai multe ţări mediteraneene semnalaseră deja cazuri similare de rezistenţă la ţânţari, dar ITG a dorit să verifice la rândul său aceste suspiciuni. Cercetările sale au confirmat rezistenţa la o serie de insecticide comune, inclusiv permetrinul, deltametrinul, malationul, bendiocarbul şi DDT. Ţânţarii folosiţi de ITG au fost expuşi la aceste insecticide timp de 24 de ore şi mai puţin de 90% dintre ei au murit după acest interval de timp, ceea ce dă motive pentru a vorbi de rezistenţă.
Această confirmare este o veste proastă pentru sănătatea publică, deoarece înţepăturile acestor insecte pot răspândi mai multe boli la oameni.
„În faţa acestor riscuri de contaminare, în special al răspândirii febrei West Nile, reacţia este adesea de a dispersa insecticide. Dar, odată cu această rezistenţă, acest mijloc de control nu va mai fi o opţiune, iar noi vom fi mai vulnerabili”, avertizează centrul de cercetare din Belgia.
Cazurile de febră West Nile s-au înmulţit în Europa în ultimii ani. Virusul afectează în principal păsările şi caii, dar au fost raportate mai multe cazuri la om. O mică parte dintre cei infectaţi dezvoltă simptome asemănătoare gripei care, în cazuri rare, pot duce la deces.
TREI ROMÂNI AU MURIT DE WEST NILE în 2023
Institutul Naţional de Sănătate Publică din România a anunţat săptămâna trecută că de la începutul perioadei de supraveghere a infecţiei cu virusul West Nile (06 iunie 2023) şi până la data de 17 august.2023 s-au înregistrat 7 cazuri confirmate şi un caz probabil de infecţie cu virusul West Nile, trei dintre acestea soldându-se cu deces.
Decesele au fost înregistrate în judeţele Satu Mare (1), Ilfov (1) şi Dolj (1).
Trei dintre cazurile de infecţie cu West Nile s-au înregistrat în grupa de vârstă 50-59 de ani, patru în grupa de vârstă 60-69 de ani, iar un caz în grupa 70-79.
În cinci cazuri a fost vorba de bărbaţi, iar în trei de femei.
Patru cazuri s-au înregistrat în mediul urban şi patru în mediul rural.
În funcţie de unitatea teritorială de expunere, cazurile de infecţie cu virus West Nile au avut următoarea distribuţie: Municipiul Bucureşti (2) şi judeţele: Dolj (2), Ilfov (2), Satu Mare (1) şi Galaţi (1).
Un caz de infecţie cu virus West Nile a avut dublă expunere, atât în Municipiul Bucureşti, cât şi în judeţul Tulcea.
RECOMANDĂRI PENTRU POPULAŢIE
Recomandările INSP pentru populaţie sunt următoarele:
– să evite expunerea la ţânţari, purtând îmbrăcăminte cu mâneci lungi şi pantaloni lungi;
– să utilizeze substanţe chimice repelente pentru ţânţari;
– să împiedice pătrunderea ţânţarilor în casă (prin plase de protecţie la ferestre);
– să asigure desecarea bălţilor de apă din jurul gospodăriei;
– să îndepărteze recipientele de apă stătută şi gunoiul menajer din gospodărie.
news.ro