Traseul care face legătura între Sarmizegetusa Regia și vârful Godeanu, refăcut
Traseul care face legătura între Sarmizegetusa Regia și vârful Godeanu a fost refăcut
Echipa Administrației Parcului Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina, în parteneriat cu Salvamont Hunedoara Serviciul Public Județean, a finalizat cu succes refacerea segmentului de traseu turistic ce leagă Sarmizegetusa Regia de vârful Godeanu.
„Cu pasiune și determinare, colegii noștri și salvamontiștii au lucrat astfel încât acest colț de natură să poată fi parcurs în deplină siguranță.
Marcat cu cruce roșie, traseul reabilitat deschide noi oportunități pentru iubitorii de natură și pasionații de drumeții montane. Fiecare pas pe acest drum înseamnă o călătorie nu doar în natură ci și prin istoria noastră, înconjurată de peisaje pitorești.
A fost o misiune plină de provocări, două zile încărcate cu un efort deosebit, pentru care dorim să le mulțumim celor implicați în această acțiune, tuturor celor care au adus contribuția lor prin muncă susținută, idei și resurse.
Vom continua în perioada următoare să îmbunătățim infrastructura pentru orientare pe traseu, prin amplasarea unor plăcuțe indicatoare pe stâlpii existenți, pentru o vizibilitate și mai ridicată a direcției de urmat”, arată Administrația Parcului Natural Grădiștea Muncelului Cioclovina.
Parcul Natural Gradistea Muncelului-Cioclovina este unul din cele 22 de parcuri naționale și naturale administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva.
Monika BACIU