Traseu pentru bicicliști la Deva
Autoritățile locale din municipiul Deva au scos la licitație un contract în valoare de 330.000 de lei care prevede construirea unor piste pentru bicicliști. Contractul de servicii are ca obiect servicii de elaborare a documentației tehnico economice, caiete de sarcini,verificare proiect, documentații pentru avize și asistență tehnică din partea proiectantului pentru proiectul „Construirea traseului pentru bicicliști pe Bulevardul Decebal, Bulevardul 22 Decembrie și zona adiacentă” din Municipiul Deva .
„În situația actuală în Municipiul Deva a fost inițiată dezvoltarea infrastructurii pentru biciclete, fiind realizată o rețea de piste de biciclete cu o lungime de aproximativ 5 km.Dezvoltarea și îmbunătățirea infrastructurii pentru deplasările cu bicicleta, precum și oferirea de servicii suplimentare pentru utilizatorii acestui mod de deplasare vor conduce la creșterea ponderii deplasărilor realizate cu bicicleta în repartiția modală la nivelul localității.Unul dintre aspectele importante care trebuie avute în vedere este necesitatea asigurării unei continuități a rețelei de piste de biciclete ce va fi creată, cu asigurarea deservirii principalelor zone de atragere/generare călătorii, care conțin elemente de patrimoniu cultural și istoric, atracții turistice, zone de agrement și pentru practicarea sportului, centre comerciale etc. Astfel, prin implementarea proiectului, Construirea traseului pentru bicicliști pe Bulevardul Decebal, Bulevardul 22 Decembrie și în zona adiacentă” se va asigura continuitatea cu sectoarele de infrastructura existente, conturându-se o rețea urbană de piste. Prin intermediul acestor trasee se asigură accesul spre centrul Municipiului Deva și implicit către toate obiectivele de interes socio-cultural și economic din zona, traseul fiind tranzitat zilnic de un număr însemnat de participanți la trafic. În scopul facilitării accesului la acest mod de transport nepoluant, este necesară implementarea unui sistem bike-sharing. În situația actuală zona studiată pentru amplasarea pistei de bicicliști nu este dotată cu sistem de supraveghere video”, arată documentul.
Lucrările sunt finanțate din bani europeni prin Programul Operațional Regional. Ofertele se pot depune până în data de 18 august.
Colaborator