Traseele turistice, marcate în Retezat
O acțiune de marcare și amplasare de stâlpi va avea loc în Retezat, pe Creasta Principală. Acțiunea marca Serviciul De Voluntariat Montan și Salvamont Hunedoara va avea loc în perioada 31 iulie – 1 august, iar toți voluntarii care vor să dea o mână de ajutor sunt bineveniți.
„Vom amplasa stâlpi cu tablă pe vârfurile simbol ale Parcului Național Retezat: Vf. Retezat și Vf. Peleaga. În paralel încercăm să vopsim creasta principală între cele două. Din punct de vedere logistic ne vom împărți în două echipe. Prima va avea tabăra de bază in Poiana Pelegii, iar a doua la Râușor. Așadar aveți la dispoziție 2 grupuri de acțiune. Înscrieți-vă în grupul de acțiune în funcție de ce vârf alegeți”, arată organizatorii.
Cea mai mare arie protejata, Parcul National Retezat, este destinat conservării frumuseților acestor munți, florei endemice și patrimoniului faunistic. Parcul Național Retezat a fost înființat în anul 1935.
Monika BACIU