Trasee de bun simț turistic în Retezat
Asociația Bun-Simț Turistic urmează să amenajeze mai multe trasee turistice în Retezat. Imediat ce vremea va permite, vor fi montați stâlpi de orientare, dar vor fi refăcute și marcajele turistice.
„Ne pregătim intens pentru implementarea proiectului „Trasee de Bun-Simt Turistic în Retezat”, un proiect sprijinit de Decathlon România, realizat in parteneriat cu Salvamont Hunedoara. Vă reamintim ca, de îndată ce ne va permite vremea, vor fi montați stâlpi de orientare turistică, vor fi reabilitate si reîmprospătate marcajele de pe 5 dintre cele mai îndrăgite trasee turistice din Retezat, iar echipa Salvamont Hunedoara, implicata in realizarea proiectului, va fi dotata cu echipamente necesare desfășurării activității. Astăzi, au venit cele 4 seturi de atele vacuum”, arată Asociația Bun-Simț Turistic.
În cadrul proiectului, vor fi montați 82 de stâlpi cu săgeți indicatoare, vor fi vopsite marcajele turistice, vor fi montate cabluri de susținere în zonele periculoase și vor fi degajate potecile de obstacolele apărute în timpul iernii. De asemenea, cei 30 de salvatori montani implicați in realizarea proiectului vor primi echipamente individuale necesare derulării activității de salvare pe munte, dar și 4 seturi de atele vacuum, 2 tărgi roll-up și 2 saltele vacuum.
Campania BunSimtTuristic este un apel public pentru respectarea naturii, a zonelor turistice și obiectivelor turistice de patrimoniu cultural de interes turistic.
Campania constă dintr-o serie de evenimente desfășurate atât online prin rețelele de socializare, cât și offline, prin acțiuni desfășurate la fața locului în scopul promovării importantei unui comportament responsabil, prin evenimente desfășurate în colaborare și cu sprijinul autorităților competente.
Monika BACIU